fbpx

Icon Scrie un comentariu

masca in mana

Din păcate nu toți românii vor beneficia de măști gratuite din partea autorităților statului. Măștile de protecție vor fi distribuite doar pentru anumite categorii de persoane.

Guvernul va distribui gratuit măşti de protecţie persoanelor defavorizate, a decis miercuri Parlamentul ca amendament la HG privind instituirea stării de alertă. Astfel, Ministerul Sănătăţii va pune la dispoziţia autorităţilor locale necesarul de măşti.

Până pe 18 iunie, în timpul stării de alertă instituite în România, purtarea măştii este obligatorie în spaţiile închise.

Categoriile de persoane defavorizate conform HG 799/2014, sunt:   

a) familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

b) familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

c) şomerii care beneficiază în condiţiile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, de indemnizaţie de şomaj în cuantum lunar stabilit conform prevederilor legale de până la 450 lei, inclusiv, şi şomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj în condiţiile Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare;

d) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, sunt de până la 450 lei/lună inclusiv;

e) pensionarii sistemului public de pensii, beneficiari ai indemnizaţiei sociale pentru pensionari, acordată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, al căror venit este de până la 450 lei/lună inclusiv;

f) persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 309/2002privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare, Decretului-lege nr. 118/1990privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România, republicată, Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor, cu modificările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri în afară de cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi, ale căror cuantum cumulat este de până la 450 lei/lună inclusiv;

g) persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidenţial, publice sau private; h) persoanele fără venituri sau ale căror venituri nete lunare realizate sunt de până la 450 lei/lună/persoană, inclusiv, şi nu se încadrează în niciuna dintre categoriile prevăzute la lit. a)-g), stabilite prin dispoziţie a primarului.

Guvernul sau Parlamentul, prin amendamentul introdus, nu au transmis care este numărul total al beneficiarilor, numărul de astfel de accesorii distribuite fiecărei persoane, dar şi care vor fi costurile bugetare, transmite Mediafax.

 

 

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator