fbpx

Scrie un comentariu

proiect maintelegi

Proiectul MĂ ÎNȚELEG ȘI TE ÎNȚELEG, proiect cofinanţat din bugetul local al municipiului Câmpia Turzii, având ca  beneficiar este Asociația Pro Assisto, a cărui implementare a început în 24.09.2019, se apropie de final.

Au avul loc 8 întâlniri cu 150 de copii cu vârsta cuprinsă între 9 – 10 ani, elevi ai Liceului Teoetic ”Pavel Dan”, din clasele a III-a și a IV-a, întâlniri coordonate de experți, psiholog, consilier dezvoltare personală și expert în teatru tematic. Copiii au învățat ce înseamnă emoțiile, cum le recunosc și le pot exprima, totul prin joc, artă și comunicare. 

Părinții au participat la 6 ateliere tematice, însoțiți pe ”drumul” înțelegerii cât mai bine a conceptului de inteligență emoțională și a rolului acesteia în dezvoltarea armonioasă a copiilor și a  adaptării sociale, de către un expert în domeniul pedagogic.

15 cadre didactice - învățământul primar din cadrul liceului s-au întâlnit cu experții din proiect pentru a discuta despre tehnici de abordare a copiilor în  spiritul dezvoltării emoționale.

Proiectul se va încheia cu o expoziție interactivă, pentru care copiii s-au pregătit cu entuziasm și cu dorința de a arăta părinților ce au învățat și ce au lucrat  în timpul activităților desfășurate.

Pentru mai multe informaţii privind proiectul puteți contacta: 

Coordonator  proiect: Floriana Prahoveanu,    

tel.0748023580, 

email:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 “Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar și obligatoriu poziţia oficială a Municipiului Câmpia Turzii”

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator