Scrie un comentariu

banca de alimente

Școala ”Teodor Murășanu” din Turda se alătură campaniei inițiate de Crucea Roșie Română - filiala Cluj, respectiv în proiectul ”Banca de alimente”, prin intermediul căruia se colectează pachete de alimente neperisabile, care apoi vor fi distribuite familiilor nevoiașe.

 

”Dragi colegi, părinți și elevi, Școala Gimnaziala ”Teodor Murășanu” se alătură Crucii Rosii Române filiala Cluj, în proiectul ”Banca de Alimente!”. În perioada 12.11.2018-07.12.2018 se vor colecta alimente neperisabile (făină, ulei, orez, zahăr, conserve etc.), din care ulterior se vor face pachete de 10 kg., distribuidu-se familiilor nevoiașe în data de 15.12.2018.”, au transmis reprezentanții școlii.

Despre Banca de Alimente

Pe fondul impactului crizei economice mondiale si al cresterii preturilor la produsele alimentare, Crucea Rosie Romana, in vederea indeplinirii misiunii sale, propune proiectul Banca de Alimente a Crucii Rosii Romane, care reprezinta o solutie imediata de ajutorare a persoanelor fara venituri sau cu venituri foarte mici. 

Proiectul este o initiativa a Crucii Rosii Romane, preluata dupa modelul unor proiecte similare derulate cu succes, de ani de zile, in tari din Uniunea Europeana, precum si in SUA si Canada. 

Proiectul Banca de Alimente presupune stocarea de alimente neperisabile in depozitele Crucii Rosii prin donatii/sponsorizari si distribuirea acestora catre persoanele vulnerabile din Bucuresti si din tara, pe baza evaluarilor efectuate de catre filialele de Cruce Rosie precum si de catre DGASPC-urile de sector sau din judete. 

Beneficiari :

Beneficiarii (persoanele vulnerabile) vor fi identificati si inclusi in proiect pe baza de ancheta sociala. 

Vor fi selectati prioritar, cei care intrunesc cumulativ, mai multe critetrii de vulnerabilitate. 

Criteriile dupa care vor fi alesi beneficiarii:

  • persoane fara venituri sau cu venituri foarte mici
  • familii cu multi copii (mai mult de doi) 
  • familii monoparentale
  • copii lasati in grija bunicilor sau a altor rude
  • tineri provenind din sistemul de ocrotire sociala
  • persoane varstnice
  • persoane cu handicap
  • persoane cu boli cronice
  • persoane fara adapost
  • persoane apartinand unor minoritati, posibile victime ale discriminarii
  • persoane aflate in situatii de criza (deces in familie, pierderea locuintei, pierderea locului de munca, pierderea sanatatii – accident)

Distributia alimentelor se va face pe baza evaluarilor efectuate la domiciliul beneficiarilor (anchete sociale)  de catre filialele de Cruce Rosie si/sau de catre DGASPC-uri.

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator