Poliţiştii din Câmpia Turzii au declanşat urmărirea penală împotriva a şase persoane care au încălcat regulile de circulaţie. Persoanele respective provind din Câmpia Turzii, Cluj Napoca, Luna, Viişoara şi Turda. În trei cazuri este vorba despre conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, în două cazuri respectivii aveau permisul de conducere suspendat, iar într-un caz este vorba despre conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.
În 02 iunie 2009, poliţiştii au dispus începerea urmăriri penale împotriva conducătorilor auto:
N. Ioan, de 56 de ani, din Câmpia Turzii, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui auto de către o persoană care are o imbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sange, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 R. La data de de 30.04.2009, în jurul orei 1930 a condus autoturismul str. Porumbelului în timp ce avea o alcoolemie de 1,25 g/l alcool pur în sânge.
Z. Mihai Adrian, de 31 de ani, din Cluj Napoca, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 86 alin 2 din OUG 195/2002 R. La data de 02.05.2009, în jurul orei 1300 a condus autoturismul pe str. Laminoriştilor având permisul de conducere suspendat pe o perioadă de 90 de zile începând cu data de 22.02.2009.
H. Mihai Eugen, de 23 de ani, din comuna Luna, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 86 alin 2 din OUG 195/2002 R. La data de 05.05.2009, în jurul orei 2230 a condus autoturismul pe str. Aurel Vlaicu având permisul de conducere suspendat pe o perioada de 120 de zile începând cu data de 23.01.2009.
G. Vasile, de 40 de ani, din comuna Viişoara, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 85 alin 1 din OUG 195/2002 R şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr de înmatriculare fals, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 85 alin 2 din OUG 195/2002 R. La data de 15.01.2009 a condus autoturismul pe str. Piaţa Mihai Viteazu având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată.
R. Sebastian, de 36 de ani, din Câmpia Turzii, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 85 alin 1 din OUG 195/2002 R, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr de înmatriculare fals, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 85 alin 2 din OUG 195/2002 R. La data de 23.04.2009 a condus autoturismul pe str. Aurel Vlaicu având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată.
M. Alexandru Petru, de 24 de ani, din Turda, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 85 alin 1 din OUG 195/2002 R conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numar de inmatriculare fals, fapta prevazuta si sanctionata de art. 85 alin 2 din OUG 195/2002 R. La data de 25.04.2009 în jurul orei 2230 a condus autoturismul pe str. Laminoriştilor având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată.