fbpx

Scrie un comentariu

Motivul: doresc să urmeze tratamente în staţiuni de renume din ţară. Potrivit reprezentanţilor Casei Judeţene de Pensii (CJP) Cluj, până zilele trecute şi-au manifestat dorinţa de a pleca în staţiuni balneoclimaterice 12.000 de persoane.

 

Directorul CJP Cluj, Vasile Dolean, a explicat pentru monitorul, că numărul solicitărilor este acelaşi ca anul trecut. "Au fost 12.000 de cereri depuse, la fel ca anul trecut. S-au schimbat doar preferinţele oamenilor. Acum preferă să meargă în localităţi mai apropiate, ca Vatra Dornei, Covasna, Tuşnad. La Voineasa nu prea sunt doritori", spune Dolean.

 

Casa Naţională de Pensii acordă bilete de tratament în valoare de 318,7 milioane de lei, în staţiuni balneoclimaterice. 217.231 de pensionari din ţară pot primi aceste bilete în perioada ianuarie-noiembrie.

 

La Turda sunt doar 7-8 bilete pe serie, numărul solicitanţilor depăşind şi de 10 ori cel al ofertei existente. Cu toate suplimentările care se fac, biletele nu ajung, astfel că mulţi pensionari vor rămâne fără un tratament în staţiunile din ţară. O bună parte din ei preferând să facă pe jos sau cu autobuzul, drumul până în zona Durgău, unde pot beneficia de proprietăţie curative ale nămolului, dar şi a apei saline.

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate