fbpx

 
 
Scrie un comentariu

pesta porcina

În cursul zilei de ieri la Copăceni s-au înregistrat două cazuri de pestă porcină. La fața locului s-au deplasat de urgență reprezentanții DSV Cluj.

Potrivit autorităților locale deocamdată nu se poate vorbi de un focar, se așteaptă rezultatele de la București care vor spune cu certitudine dacă este pestă porcină sau „altceva” dar toate indiciile converg spre această ipoteză.

Animalele suspecte de pestă porcină găsite într-o gospodărie particulară au fost eutanasiate și îngropate ulterior. Deocamdată Direcția Sanitar-Veterinară Cluj nu a făcut alte recomandări decât la „mișcarea animalelor” spre din dinspre târguri să fie stopată până la luarea unor măsuri suplimentare.

Concret: mișcarea animalelor din zona de protecție este restricționată astfel, deplasarea și transportul porcilor pe drumuri publice sau private sunt interzise, cu excepția cazului în care sunt avizate de autoritatea veterinară locală.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere „economic”.

UPDATE:

Prefectul Mircea Abrudean a condus ședința Comitetului Local de Combatere a Bolilor Cluj, organizată în vederea evaluării suspiciunii de Pestă Porcină Africană la două exploatații din comuna Săndulești, județul Cluj și a măsurilor și obligațiilor ce decurg din Planul de măsuri pentru combaterea PPA

În cadrul reuniunii s-au luat măsuri privind limitarea și combaterea Pestei Porcine Africane către zonele limitrofe, astfel încât să se evite apariția unor noi focare, având în vedere gradul ridicat de contagiune al bolii”, a scris PREFECTUL Mircea Abrudan pe pagina de Facebook.

UPDATE 2:

Conform unor surse oficiale, s-a stabilit zona de protecție și zona de supraveghere, la 3 km, respectiv 10 km de locurile în care s-au găsit animalele cu pestă porcină (sunt 2 porci, din două gospodării diferite!).

În zona de protecție se află localitățile: Copăceni, Săndulești și Turda.

În zona de supraveghere se află localitățile: Turda, Hărcana, Petrilaca, Bogata, Ploscoș, Crairât, Ceanu Mic, Tureni, Micești, Conșești, Mărtinești, Aiton, Rediu, deleni, petreștii de Jos, Petreștii de Mijloc, Petreștii de Sus, Cheia, Mihai Viteazu, Câmpia Turzii, Cînepiști.

Arhivă/foto.

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate