m install
petlinii
nello construct

Proprietarii de terenuri de la Luna, expropiate de MApN, nu se lasă!

floris

O familie de agricultori căreia i-a fost expropriată anul trecut o suprafață de teren de circa 2 hectare în comuna Luna din județul Cluj pentru extinderea și dezvoltarea bazei militare aeriene de la Câmpia Turzii și care a dat în judecată Ministerul Apărării Naționale (MApN) nemulțumită de cuantumul despăgubirilor primite a reclamat la Curtea Constituțională mai multe prevederi ale Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică legate de modalitatea de stabilire a compensațiilor pentru proprietarii expropriați, anunță Profit.ro.

1326 de persoane fizice care aveau terenuri în comuna Luna au fost despăgubite cu 0,32 de lei/hectar, o sumă derizorie, pentru realizarea investiției de extindere a Bazei Aeriene 71.

În urma exproprierilor făcute, mai mulți proprietari de terenuri au deschis procese în instanță, considerând că sumele primite sunt o adevărată batjocură la adresa lor. Pe lângă persoane fizice, care au avut terenuri expropiate, există și societăți comerciale care au deschis astfel de procese. Într-un proces, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale, pentru lămurirea unor prevederi din actuala lege de expropiere.

”Dispune sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 al. 1 din Legea nr. 255/2010 în cee ce privește sintagma <…având în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici…> , a prevederilor art. 11 al. 8 din Legea nr.255/2010 actualizată privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, respectiv <8) Raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art.77 ind.1 al.5 din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare> și a prevederilor art. 22 al. 6 din Legea nr.255/2010 actualizată privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local privitor la sintagma”, se arată în minuta deciziei Tribunalului Cluj.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda