fbpx

Icon Scrie un comentariu

coronavirus luna

Două persoane sunt izolate la domiciliu, în Luna, după ce una dintre ele s-a întors din Italia, de pe aeroportul din Bergamo. Este vorba de două femei, soacră și noră, pentru care s-a dispus izolarea la domiciliu. 

La primul test de depistare a eventualului coronavirus, rezultatul a ieșit negativ.

Contactat de TurdaNews, primarul comunei Luna, Aurel Giurgiu, ne-a oferit câteva detalii.

”Da, așa este. Din păcate este o situație nedorită de nimeni, o situația care pe bună dreptate aduce temere și frică în comunitatea noastră privind infestarea cu temutul CORONAVIRUS. De aceea, de ieri, încă de la aflarea neplăcutei vești, am hotărât să facem doar pașii legali și să aplicăm toate măsurile care se iau în asemenea situații, pentru izolarea la domiciliu a celor două femei, în condiții perfecte, evitând a face mare tam-tam, pentru a evita panica și haosul în comunitate.”, ne-a spus primarul Aurel Giurgiu.

Primarul ne-a relatat tot cazul.

”Ieri, în jurul orei 10.00 am fost contactat și informat de către medicul de familie, doamna doctor Lupu Maria, că o persoană în vârstă de 70 de ani, din Luna, s-a întors din Italia, decolând din Bargamo și aterizând la Cluj în jurul orei 6.45. În aeroportul Cluj, respectivei doamne i s-au făcut testele obligatorii care se fac celor veniți din Italia, rezultatul fiind NEGATIV. 

Din informațiile pe care le-am cules ulterior, am aflat că femeia ar fi ajuns la Luna la ora 10.00, fiind așteptată de nora ei. Aceasta, având prezență de spirit și fiind pusă la punct cu ceea ce trebuie făcut în cazul unui contact cu o persoană care vine din Italia, a anunțat urgent pe doamna doctor Lupu, care la rândul său a informat DSP-ul Cluj și s-a început a se lua măsurile legale pentru izolarea la domiciliu a celor două femei.

Împreună cu doamna doctor ne-am interesat de modul cum a ajuns femeia respectivă de la aeroport la Luna, aflând de la ea că a venit cu mașina, cu un nepot din Târgu Mureș, care s-a autoizolat și el la domiciliul său, soția fiindu-i cadru medical.

A urmat apoi informarea făcută de cei de la DSP și doamna doctor către cele două femei, în ce constă izolarea la domiciliu și măsurile legale pe care trebuie să le respecte și să le îndeplinească în aceste 14 zile, pentru a ieși cu bine, atât ele cât și comunitatea noastră.

Eu sper din tot sufletul ca în viitorul apropiat să nu se confirme prezența CORONAVIRUSULUI la doamna sosită din Italia, mai ales știind că suferă și de alte boli, organismul fiind destul de șubred.

Vreau să mulțumesc doamnei doctor pentru profesionalism, dar și norei femeii sosite din Italia pentru prezența de spirit de care a dat dovadă, lucruri care ne fac să nu avem emoții în această situație.

În ceea ce ne privește și mă privește, ca autoritate locală, voi fi alături de toate organele implicate în acest caz, aducându-mi aportul cu tot ce este necesar pentru a avea un rezultat optim”, ne-a mai spus primarul din Luna.

Cazuri de persoane care sunt izolate la domiciliu, după ce au venit din Italia, mai sunt în zona Turzii, la Săndulești și în Turda.

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator