fbpx

Scrie un comentariu

primaria calarasi

Comuna Călărași invită persoanele fizice şi juridice fără scop patrimonial, respectiv asociaţiile şi fundaţiile,  constituite conform legii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, să depună proiecte în scopul atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă, sesiunea a II-a, pentru domeniul:  sport (programul sportul pentru toţi).

 

  1. Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă a proiectelor din domeniile sport pe anul 2019 este prevăzuta de art. 6 din Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. Se foloseste forma accelerata a procedurii, in baza Legii 350/2005, art. 20, alin. 2, datorita perioadei scurte de implementare a proiectelor din fondurile alocate pentru activitati nonprofit pentru anul 2019, domeniul sport.
  2. Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă a proiectelor din domeniile sport pe anul 2019 este prevăzuta de art. 6 din Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
  3. Sursa de finanţare a contractului şi valoarea: bugetul local 20.000 lei, pentru domeniul sport 20.000 lei.
  4. Durata proiectelor: anul 2019, până în data de 31.12.2019
  5. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiect: 06.12.2019, ora 12,00. Adresa la care trebuie depuse propunerile de proiect este: Primaria Comunei Călărași, localitatea Călărași, nr. 316, jud. Cluj
  6. Selecţia şi evaluarea proiectelor în vederea obţinerii finanţării nerambursabile se va face de către comisia de evaluare, în data 06.12.2019, dupa ora 13,00.

       PRIMAR,

Mirela Adriana VEREȘ

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator