fbpx

PSDTurda Ciortea 30iulie

WhatsApp Image 2020 07 30 at 14.56.02 1

Banner 1 Turda News HD

Banner 1 Turda News HD

CristianMatei 28iul

CristianMatei 28iul

Scrie un comentariu

edu elite 10iulie

fii Luncani

După ce la finele săptămânii trecute satul Luna s-a aflat la ceas de sărbătoare, iată că acum vine rândul locuitorilor din Luncani să petreacă.

Primăria și Consiliul Local Luna organizează duminică, 11 august, evenimentul „Fiii Satului” la Luncani cu începere de la ora 10.

După primirea invitaților, urmează slujba religioasă, un Te Deum la Monumentul Eroilor, masa festivă și programul artistic.

Spectacolul debutează de la ora 17 cu Ionică Ivan, Sebastian Stan, Ciprian Picovici, Ramona și Petrică Vita și Nelu Gabor.

Programul artistic este completat de Asociația Femeilor Voluntare din Luna, Orchestra Codru de România, Ansamblul de Dansuri Populare Cununița al comunei Luna și Gombar Dejo vor completa programul, capul de afiș al serii este formația SEMNAL M.

Totul se va încheia cu un spectaculos foc de artificii.

În cadrul manifestării va fi decernat și titlul de „Cetățean de onoare” unor personalități din satul Luncani. Este vorba despre: Primar – Ceclan Valer, Asistent veterinar – Budăcean Iustin, Interpretă de muzica populară - Muntean Ana.

Vor fi premiate la 50 de ani de căsnicie cuplurile: MĂRINCAȘ VASILE ȘI VALERIA, LĂSCĂU IOAN ȘI MARIA, SZEKELY ȘTEFAN ȘI ILEANA.

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate