Scrie un comentariu

scoala Luna

La Școala Gimnazială Luna s-a desfășurat  proiectul de educație juridică ”Captura statului explicată pentru copii prin animații”.

Acest proiect urmărește sprijinirea elevilor din clasele V-VIII în asimilarea informațiilor de bază legate de mediul juridic, pentru ca, atunci când vor deveni adulți, să fie capabili să analizeze deciziile politice și schimbările legislative și să înțeleagă efectele acestora asupra sistemului de justiție și asupra fenomenului capturii statului.

Proiectul este implementat de către Asociația Actori Europeni în parteneriat cu Centrul Român pentru Politici Publice, cu sprijin financiar din partea Open Society Initiative for Europe (OSIFE), a Open Society Foundation.

În cadrul proiectului au fost dezvoltate 10 animații video care acoperă subiecte precum drepturi și libertăți, stat de drept, corupție, captura statului ș.a. și conțin exemple ilustrative care folosesc personaje și situații imaginare adecvate nivelului de înțelegere al copiilor.

 Activitatea a constat în prezentarea animațiilor și o sesiune de dezbatere, mediată de judecătorul Mihai Ghica de la judecătoria Cluj și o serie de experți ai societății civile, din partea asociației inițiatoare a proiectului.

La activitate au fost invitați și reprezentanți ai Primăriei Luna, ai părinților și ai Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii, care au apreciat atât caracterul educativ, cât și cel inovativ al proiectului.

output EzU5Sm

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator