Scrie un comentariu

sorin porumb

Sorin Porumb (28 ani) a fost depistat că circula băut la volan, duminică dimineața la ora 4.00, după ce a fost alertată Poliția, ca urmare a faptului că de beat ce era nu a reușit să stăpânească volanul mașinii și s-a tamponat de alte două mașini, care erau parcate. Inițial, Poliția nu a trimis nicio informare în acest sens, însă în momentul în care ne-am interesat dacă acest caz se confirmă, am primit informațiile necesare.

 

”La data de 14.10.2018, ora 04:18, poliţiştii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală au identificat un tânăr, de 28 de ani,  din Tritenii de Jos, care a condus autoturismul pe drumul local din satul Tritenii de Sus, având o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336, alin. 1 din Codul penal.”, au precizat reprezentanții Poliției.

Reprezentanții Poliției nu au precizat care a fost motivul pentru care, inițial, nu au amintit de acest caz, decât după întrebările concrete ale TurdaNews.

”Gurile rele” din comună spun că s-ar fi încercat mușamalizarea cazului, însă nu există probe certe în acest sens.

 

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator