Scrie un comentariu

asfaltari tureni 02

Zilele trecute semnalam faptul că asfaltările pe cele 24 de străzi din comuna Tureni sunt stopate din pricina unor noi prevederi legislative absurde.

 

Acum acestea au fost reluate și se speră ca pe final de an, asfaltările să fie definitivate. Lucrările sunt în grafic și sunt realizate pe fonduri europene pe Măsura 7.2.

Azi, 30.08.2018 s-au semnat documentele de calitate în construcții cu reprezentanții  Inspecției în Construcții.

Se lucrează în satul Tureni pe 20 de străzi concomitent, pe o parte se lucrează la fundația drumului, pe alte străzi la betonarea șanțurilor, pe altele se toarnă primul strat de asfalt numit Binder, iar pe altele se toarnă stratul final de uzură, urmând ca la sfârșitul lunii să se atace ultimele străzi din satul Micești.

Societatea cu care se lucrează este VIAROM.

De ieri după-masă lucrăm la cea de-a 20-a stradă din Tureni, după definitivarea arterelor de circulație de aici, mai avem de asfaltat alte patru străzi la Micești. Am câștigat proiectul european în valoarea de 1,5 milioane de euro – Modernizare străzi în comuna Tureni, pe Măsura 7.2, chiar dacă au fost întârzieri, acum lucrările sunt în grafic” explică Dana Mănăilă.

La un interviu anterior, edilul a precizat că au apărut unele modificări legislative, aberante, conform cărora trebuie să existe câte un arheolog prezent în zona unde se desfășoară lucrările de asfaltare, chiar dacă nu există un sit arheologic acolo, plătit de la bugetul local cu 40 lei/oră, care are un cuvânt de spus la modul de desfășurare al acestora.

Am încheiat cu Muzeul de Istorie Turda un contract în acest sens, dar dacă fac un calcul la 40 lei/oră pe parcursul celor 9 luni cât se desfășoară acestea, ieste cam 1 miliard de lei vechi, bani pe care noi nu-i avem prinși în buget! Deci o cheltuială suplimentară neprevăzută..” susține Mănăilă.

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator