Scrie un comentariu

luna cartier

Primarul comunei Luna, Aurel Giurgiu, a anunțat că intenționează să realizeze un cartier de locuințe în localitatea Luna. Intenția e de bun augur, apreciază specialiștii, în condițiile în care la Luna ar urma să se construiască un parc industrial, iar unii angajați ai Bazei Aeriene ar fi tentați să locuiască într-un cartier modern din mediul rural. ”Nu este exclus să vină și persoane din Cluj-Napoca, în condițiile în care pe autostradă ajungi mai repede în Cluj, decât să străbați reședința de județ dintr- parte în alta”, a menționat arhitectul care s-a ocupat de acest proiect.

 

Totuși, primarul localității spune că prioritate vor avea tinerii din localitate, apoi alte persoane din localitate care doresc să-și construiască o locuință în acest cartier și abia apoi loturile vor fi puse la dispoziția altor persoane din afara localității.

Noul cartier ar urma să aibă 111 imobile. Cartierul este prevăzut a fi unul modern, cu spațiu de joacă pentru copii, cu zone verzi, cu spații comerciale și alte dotări urbanistice. Noul cartier se va numi ”Avram Iancu”, iar pentru realizarea Planului Urbanistic Zonal a fost nevoie de trecerea terenului din extravilan în intravilan.

Până acum, la nivelul comunei există circa 30 de solicitări pentru un loc de casă.

zmt 2018 program

program zmct 2018

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Tu ești un vizitator anonim ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator