Scrie un comentariu

bataie triteni

Vasile e un bărbat longilin, în vârstă de 36 de ani din comuna clujeană Corpadea iar miercuri acesta s-a prezentat la I.M.L. Cluj după ce – declară el – a încasat o bătaie pe cinste în Tritenii de Jos. Arată că în seara precedentă a fost sunat de Maria, o femeie de 45 de ani, cu care trăiește de cinci ani. Aceasta-l invitase la ea acasă, în Triteni, pentru o partidă fabuloasă de sex.

 

Atras de promisiune, Vasile a luat cursa până la Câmpia Turzii, apoi taxiul până pe un câmp din Triteni – de unde mai avea două sute de metri de parcurs, pe jos, până la “casa deliciilor”. Însă n-a apucat să ajungă la iubită, fiind interceptat și desfințat în bătaie de fiul și cumnatul acesteia, imediat ce-a trecut puntea peste o vale, relatează Gazeta de Cluj.

După ce m-a sunat să merg repede la ea, în Triteni, am luat cursa până-n Câmpia Turzii și de acolo un taxi până-n fundu` grădinii sale, de unde mai aveam puțin până la locuința ei. Dar n-am trecut bine puntea, peste o vale, că m-am trezit că au apărut, cu lanternele aprinse, fiul și cumnatul ei. M-au atacat fără să-mi spună vreun cuvânt și m-au rupt în bătaie, eu neapucând să ripostez în vreun fel. Apoi, așa cum eram – plin de sânge – m-au târât până la ea acasă și au chemat poliția, zicând că eu le-am violat domiciliul, dar nu înainte ca să mă spele, ca să nu remarce poliția cât de tare îs bătut. Vă spun sincer, am fost pur și simplu călcat în picioare, minute în șir” susține victima.

Acesta a depus plângere pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe iar femeia a depus, la rândul său, plângere penală pentru violare de domiciliu, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

UPDATE:

Fiul femeii, care ne-a contactat, spune că singur l-a agresat pe Vasile și că tot ceea ce a spus acesta sunt minciuni!

”Domnul Vasile a patruns in incinta imobilului si nu stim inca gandurile lui care au fost pentru ca de 2 ani o santaja pe doamna Maria si ii spunea ca vine si ii da foc la casa si la masinile copiilor. Era si beat! Exista plangeri la politie pe tema asta. Poliția Câmpia Turzii știe despre acest caz.

Sa stiti ca inainte cu o seara ca el sa apara la mine in curte s-a facut plangere penala la Politie tocmai pentru amenintarile care vi le-am spus. Exista mesajele listate. Si domnu Vasile a primit ordin de restrictie de la Tribunal deja. Nu mai are voie sa se apropie de noi”, a precizat Cătălin.

UPDATE 2:

În ziua în care bărbatul care susține că a fost bătut, s-a prezentat la IML, la Judecătoria Turda a fost înregistrat un dosar având ca obiect ”ordin de protecție”, deschis de G.M., fosta concubină a lui Vasile S.N.

În 19 iulie 2018, instanța a dat ordin de protecție pentru femeie și pentru copiii acesteia, interzicându-i lui Vasile N. să se mai apropie de ea sau de copiii ei. De asemenea, nu mai are voie să o contacteze în niciun fel.

”Admite în parte cererea de emitere a ordinului de protecţie formulată şi precizată de reclamanta G. M. în contradictoriu cu pârâtul N. V. Ş. . Obligă pârâtul la păstrarea unei distanţe minime de 100 m faţă de reclamanta G. M., respectiv faţă de copiii acesteia, numiţii R. E., B. R. A., B. S. C. . Obligă pârâtul la păstrarea unei distanţe minime de 100 m faţă de locuinţa reclamantei şi a copiiilor săi, respectiv imobilul situat administrativ în com. T. de J. nr. 121, jud. Cluj. Interzice orice contact al pârâtului, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu reclamanta şi cu ai săi copii, numitii R. E., B. R. A., B. S. C. . Respinge celelalte solicitări, ca neîntemeiate. Interdicţiile menţionate mai sus se instituie pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii ordinului. Atrage atenţia pârâtului că încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute în prezentul ordin de protecţie constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la doi ani sau cu amendă. Onorariul avocatului din oficiu al pârâtului, în cuantum de 260 lei, se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Cluj, pentru domnul avocat C. C. . Prezentul ordin de protecţie se va comunica părţilor, Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj – Poliţia Com. Tritenii de Jos şi Baroului Cluj. Executoriu. Cu drept de apel în 3 zile de la pronunţare. Cererea se depune la Judecătoria Turda. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.07.2018”, se precizează în Hotărârea Camerei de Consiliu nr. 2558/2018, dată în Dosarul 4493/328/2018.

zmt 2018 program

program zmct 2018

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Tu ești un vizitator anonim ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator