Anul 2021 a debutat cu o serie de interdicții aplicate de mai multe rețele de socializare cu privire la anumite tipuri de conținut sau cu privire la anumiți utilizatori: cazul Donald Trump, protestele pentru susținerea lui Alexey Navalny sau închiderea unui grup de Facebook în cazul Robinhood.
„Moderarea discursului online ar trebui realizată în limitele trasate de legislația internațională în materie, pentru a asigura previzibilitatea criteriilor care trebuie respectate de utilizatori astfel încât aceștia să se bucure de exercițiul efectiv al libertății de exprimare.” afirmă Georgiana Sas, avocat Iordăchescu & Asociații.
Practica rețelelor de socializare de a interzice anumite tipuri de conținut este departe de a reprezenta o noutate. Termenii și condițiile de utilizare a acestor servicii sunt în perpetuă schimbare, fiind puternic influențate nu doar de opinia utilizatorilor, dar și de entitățile care asigură realizarea de venituri prin plasarea de reclame și spot-uri publicitare pe aceste site-uri.
Anul 2021 a debutat cu o serie de interdicții aplicate de mai multe rețele de socializare cu privire la anumite tipuri de conținut sau cu privire la anumiți utilizatori.
a) Donald Trump
Probabil cel mai notoriu caz din cele analizate în acest context este cel al lui fostului președinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Astfel, în data de 8 ianuarie 2021, platforma de socializare Twitter a decis suspendarea permanentă a contului acestuia, pe motiv că ar fi încurajat și sprijinit insurecția asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021. Aceasta ar fi fost organizată de mai mulți susținători de extremă dreaptă ai lui Trump cu scopul de a opri numărarea voturilor exprimate la alegerile prezidențiale. Această teorie a fost susținută chiar de fostul președinte, care a publicat numeroase tweet-uri prin care acuza fraudarea alegerilor (Toate tweet-urile publicate de Donald Trump începând cu data de 4 mai 2009 sunt disponibile la adresa https://www.thetrumparchive.com/?results=1, accesată în data de 10.02.2021).
Motivarea deciziei de a suspenda permanent contul acestuia s-a făcut printr-o postare pe blogul platformei Twitter, în care s-a precizat că, dat fiind conținutul și contextul tweet-urilor postate – mai precis modul în care sunt percepute și interpretate online și offline –, există riscul unei viitoare incitări la violență. Astfel, conducerea Twitter a decis că formularea folosită încalcă politica privind glorificarea violenței și riscă să încurajeze organizarea unei noi insurecții, similară celei din 6 ianuarie (Comunicatul este disponibil la adresa https://blog.twitter.com/en_us/topics/company/2020/suspension.html, accesată în data de 10.02.2021).
Twitter nu a fost însă singura platformă care a luat o astfel de decizie. Facebook și Instagram au decis suspendarea conturilor lui Trump timp de 24 de ore, după ce a postat un video în care le spunea protestatarilor să plece acasă, precum și că îi iubește și că sunt foarte speciali. Cu toate acestea, interdicția a fost prelungită pe termen nelimitat, cel puțin până la inaugurarea noului președinte al Americii, Joe Biden. Această decizie a fost publicată pe Facebook de fondatorul acestei platforme, Mark Zuckerberg (textul integral este disponibil la adresa https://www.facebook.com/zuck/posts/10112681480907401, accesată în data de 10.02.2021).
Aceeași măsură a fost însușită și de Snapchat și Twitch, iar YouTube a decis suspendarea contului pe o perioadă de minim 7 zile, măsură anunțată pe platforma Twitter (mesajul este disponibil la adresa https://twitter.com/YouTubeInsider/status/1349205688694812672?s=20, accesată în data de 10.02.2021).
b) Protestele pentru susținerea lui Alexey Navalny
Alexey Navalny este un activist rus și liderul opoziției din Rusia, fiind consacrat pentru remarcile dure formulate la adresa președintelui Vladimir Putin. Navalny s-a îmbolnăvit brusc în cursul lunii august 2020 și a fost transportat de urgență în Germania pentru a primi îngrijiri. Ulterior, în baza unor analize toxicologice efectuate atât de autoritățile germane, cât și de Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice, s-a confirmat că Navalny a fost otrăvit cu o neurotoxină similară celei utilizate pentru otrăvirea lui Sergei V. Skripal, un fost ofițer de informații rus care a oferit informații Marii Britanii (M. Schwirtz, Nerve Agent Was Used to Poison Navalny, Chemical Weapons Body Confirms, The New York Times, 06.10.2020, disponibil la adresa https://www.nytimes.com/2020/10/06/world/europe/navalny-opcw-russia-novichok.html, accesat în data de 11.02.2021).
La începutul anului 2021, Navalny s-a întors în Rusia, unde a fost arestat pentru că plecarea în Germania reprezenta o încălcare a obligațiilor ce derivau din aplicarea unei pedepse a cărei executare a fost suspendată. Acest eveniment a stârnit un val de nemulțumire în rândul cetățenilor ruși, care s-au organizat online pentru a protesta în mai multe orașe ale țării. Astfel, pe diverse platforme de socializare au devenit virale videoclipuri cu tineri care se filmau în timp ce se pregăteau să plece către proteste, mulți declarând că se așteaptă să fie deținuți de autorități.
Roskomnadzor, serviciul cenzor al comunicațiilor rusești, a amenințat rețelele de socializare cu aplicarea unor amenzi în ipoteza în care ar fi refuzat înlăturarea acestui tip de conținut, pe motiv că incită minorii să comită acte ilegale care îi pun în pericol, dar invocând și rațiuni ce țin de protecția sănătății publice în contextul pandemiei. Platformele de socializare au reacționat prompt, astfel că TikTok a șters 38% dintre postările dezagreabile, Instagram a șters 17%, în timp ce YouTube s-a conformat în ceea ce privește 50% din conținutul indicat de Roskomnadzor. Acestor măsuri, despre care Kremlinul a spus că sunt „absolut justificate”, li s-a adăugat deschiderea unor anchete penale cu privire la susținătorii lui Navalny (A. Zverev, G. Tétrault-Farber, Russia says TikTok deletes some posts promoting illegal pro-Navalny protest, Reuters, 22.01.2021, disponibil la adresa https://www.reuters.com/article/us-russia-politics-navalny-tiktok-idUKKBN29R21O, accesat în data de 11.02.2021).
c) Închiderea unui grup de Facebook în cazul Robinhood
Un alt subiect intens dezbătut în luna ianuarie 2021 a fost piața de capital americană, sau, mai concret, acțiunile companiilor GameStop, AMC Entertainment Holdings Inc și BlackBerry. În timp ce mai mulți investitori individuali s-au coordonat pe rețele de socializare precum Reddit și Facebook astfel încât să determine creșterea prețului acțiunilor, câteva fonduri de investiții importante au pariat că, dimpotrivă, prețul acestora va scădea. Demersul investitorilor de ocazie a luat o asemenea amploare încât pierderile fondurilor de investiții s-au ridicat chiar și la 53% în luna ianuarie, unele voci reiterând necesitatea unei reglementări clare a pieței de capital (P. Stevens, L. Picker, Melvin Capital, hedge fund that bet against GameStop, lost more than 50% in January, CNBC, 31.01.2021, disponibil la adresa https://www.cnbc.com/2021/01/31/melvin-capital-lost-more-than-50percent-after-betting-against-gamestop-wsj.html, accesat în data de 12.02.2021).
Unul din grupurile de Facebook pe care investitorii individuali purtau aceste discuții este „Robinhood Stock Traders”, denumit dupăaplicația de trading Robinhood. Fondatorul grupului care număra aproximativ 157.000 membri a fost notificat în mod succint că grupul a fost închis pe motiv că încălca politica platformei în ceea ce privește „exploatarea sexuală a adulților”. Cu toate că un reprezentant Facebook a precizat că închiderea grupului nu avea legătură cu evenimentele de pe Wall Street, grupul a redevenit activ la scurt timp după ce presa a raportat acest incident (P. Dave, Facebook temporarily shuts stock trading group after GameStop frenzy, Reuters, 29.01.2021, disponibil la adresa https://www.reuters.com/article/us-retail-trading-facebook-idUSKBN29X34P, accesat în data de 12.02.2021).
„Din exemplele prezentate se observă că platformele de socializare au o marjă de apreciere destul de amplă în ceea ce privește moderarea conținutului pe care îl permit sau nu. Ne întrebăm dacă o astfel de abordare respectă liniile directoare trasate în legislația și jurisprudența internațională cristalizată pe marginea dreptului la liberă exprimare.” afirmă Georgiana Sas, avocat Iordăchescu & Asociații.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul la liberă exprimare reprezintă unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una din condițiile de bază ale progresului ei și ale dezvoltării fiecărui individ. Acest drept este astăzi recunoscut în toate instrumentele internaționale care reglementează drepturile fundamentale ale omului, dintre care amintim, cu titlu exemplificativ, Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), Declarația Universală a Drepturilor Omului și Pactul internațional ONU privitor la drepturile civile și politice (PIDCP).
„Există două motive principale care justifică importanța acordată libertății de exprimare. În primul rând, la nivel individual, libertatea de exprimare este necesară pentru dezvoltarea, demnitatea și împlinirea fiecărei persoane. Oamenii pot dobândi o înțelegere mai bună cu privire la ce îi înconjoară dacă li se oferă posibilitatea să schimbe idei și informații în mod liber cu alții. De asemenea, oamenii se simt mai respectați și mai în siguranță dacă pot să își exprime punctul de vedere.” continuă Av. Georgiana Sas.
Pe de altă parte, la nivel macroscopic, libertatea de exprimare este necesară pentru asigurarea unei bune guvernări și, în consecință, a progresului economic și social. Existența unui dialog continuu și liber între cetățeni și autorități asigură responsabilizarea acestora pentru că le permite oamenilor să dezbată și să problematizeze aspecte importante, inclusiv promovarea și protejarea altor drepturi fundamentale.
Cu toate acestea, dreptul la liberă exprimare nu este unul absolut. Astfel, art. 10 par. 2 din CEDO prevede în termeni foarte clari că acesta poate fi supus unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.
De asemenea, conform art. 19 par. 3 din PIDCP, exercitarea dreptului la liberă exprimare comportă obligații și răspunderi speciale. În consecință, ea poate fi supusă anumitor limitări care trebuie însă stabilite în mod expres prin lege și care sunt necesare respectării drepturilor sau reputației altora sau apărării securității naționale, ordinii publice, sănătății sau moralității publice.
Chiar și Statele Unite ale Americii, recunoscute pentru nivelul deosebit de generos de protecție acordat dreptului la liberă exprimare, au reglementat prin jurisprudența Curții Supreme aferentă Primului Amendament al Constituției câteva restricții/excepții, statuând, de pildă, că nu sunt protejate de dreptul la liberă exprimare „declarațiile de război” (cuvintele abuzive care, conform conștiinței comune, atunci când sunt adresate unui cetățean obișnuit sunt susceptibile să producă o reacție violentă), „amenințările reale” (discursul intenționat să incite la săvârșirea iminentă de ilegalități și care este probabil să aibă succes în realizarea acestui scop) sau discursurile care prezintă vizual persoane sub vârsta majoratului angajate în activități sexuale sau care își arată organele genitale într-un mod obscen.
Excepțiile de la libertatea de exprimare trebuie să fie însă de strictă interpretare, iar necesitatea restrângerii acestui drept trebuie determinată într-o manieră convingătoare. Prevederile care interesează libertatea de exprimare continuă să rămână relevante și aplicabile și comunicărilor pe internet, întrucât reglementările internaționale relevante se referă la exprimarea prin orice mediu, indiferent de frontiere. Astfel, în Raportul Raportorului Special cu privire la promovarea și protecția dreptului la liberă exprimare prezentat în Adunarea Generală ONU din 10 august 2011 se arată că tipurile de informații sau exprimări ce pot fi restricționate în conformitate cu reglementările internaționale în raport de conținutul offline se aplică în aceiași termeni și discursului online. Similar, orice restricție aplicabilă ideilor exprimate prin intermediul internetului trebuie să respecte aceste reglementări, inclusiv cele trei cerințe cumulative:
- orice restricție trebuie să fie prevăzută de lege, care trebuie la rândul ei să fie accesibilă publicului și să fie formulată cu suficientă precizie astfel încât să îi permită fiecărui individ să-și adapteze comportamentul;
- orice restricție trebuie să urmărească unul din scopurile legitime prevăzute în art. 19 par. 3 din Pactul Internațional: respectul față de drepturile și reputația celorlalți sau protecția securității naționale, a ordinii publice, a sănătății publice sau a moralei;
- orice restricție trebuie să fie necesară și proporțională sau să fie cea mai puțin restrictivă măsură posibilă pentru atingerea scopurilor prevăzute anterior.
În același raport se subliniază că legislația care restrânge dreptul la liberă exprimare trebuie să fie aplicată de un organ independent de orice ingerințe politice sau comerciale, într-o manieră care nu este nici arbitrară, nici discriminatorie și cu asigurarea unor garanții adecvate împotriva abuzurilor, inclusiv posibilitatea de a contesta și de a obține un remediu împotriva aplicării abuzive a restricțiilor.
“În mod cert, există anumite tipuri de discurs care, prin prisma conținutului sau a consecințelor lor, sunt excluse pe bună dreptate din categoria discursului permis, cum este, de pildă, cazul pornografiei infantile, al instigării publicului să comită genocid sau să participe la acte de terorism. Nu doar că sunt departe de a fi necesare într-o societate democratică, dar ele exced cu mult inclusiv sferei ideilor și informațiilor care „ofensează, șochează și deranjează”. Mai mult, ele lezează interese individuale deosebit de importante, prejudiciile fiind de cele mai multe ori imediate și chiar ireparabile.” este de părere Av. Georgiana Sas.
Situația este însă mult mai dificil de tranșat în situațiile în care rețelele de socializare sunt folosite pentru a disemina idei care, deși controversate, nu se încadrează în tipurile de discurs care nu beneficiază de protecția dreptului la liberă exprimare. Această problemă apare tocmai în considerarea împrejurărilor anticipate în jurisprudența Curții de la Strasbourg: asigurarea toleranței și pluralismului specific unei democrații prin delimitarea unui echilibru între interesul general și opiniile nepopulare.
Analizând cele 3 exemple expuse mai sus, se observă că în procedurile aplicate de rețelele de socializare nu a fost respectată niciuna dintre condițiile impuse de legislație și jurisprudență, cu toate că limitarea dreptului la liberă exprimare este certă. Deși majoritatea acestor platforme au o procedură care permite contestarea măsurilor de blocare a conținutului sau a utilizatorilor, aceasta nu prezintă garanții de imparțialitate. Relevant în acest sens este cazul site-ului YouTube, care și-a schimbat politica de moderare a conținutului după ce mai multe companii și-au retras reclamele (generatoare de venituri pentru site) pe motiv că erau asociate unor clipuri care promovau ura și comportamentele violente (R. Dunphy, Can YouTube Survive the Adpocalypse?, New York Magazine, 28.12.2017, disponibil la adresa https://nymag.com/intelligencer/2017/12/can-youtube-survive-the-adpocalypse.html, accesat în data de 16.02.2021).
Prin urmare, este cu atât mai clar că politica acestor platforme nu este atât aleatorie cât este motivată de dorința de a obține cât mai mult profit, deziderat influențat în mod direct de condițiile impuse de companiile care plătesc pentru spot-urile publicitare de pe aceste site-uri. Mai mult, nimic nu poate garanta că politica acestor platforme nu este influențată/coordonată de anumite grupuri de interese politice. Or, este evident că exercitarea drepturilor fundamentale ale omului nu poate fi lăsată la latitudinea unor entități private și în niciun caz nu poate să depindă de ambițiile economice/politice ale unor corporații sau grupuri de interese. Nu contestăm faptul că libertatea de exprimare poate și trebuie să fie limitată în anumite condiții, însă în niciun caz nu putem accepta că un astfel de scenariu este compatibil cu ordinea juridică internațională în materie.
Desigur, reglementările expuse se referă la conduita pe care statele trebuie să o aibă în raport de particulari și nu creează obligații directe în sarcina acestora din urmă. Cu toate acestea, cel puțin în ceea ce privește spațiul european, restrângerea drepturilor fundamentale ale particularilor de către alte entități private ar putea fi analizată pe tărâmul respectării obligațiilor pozitive de către state, care trebuie să se asigure că pun la dispoziția persoanelor interesate mecanisme eficiente pentru garantarea drepturilor fundamentale.
În acest sens literatura de specialitate s-a pronunțat în sensul că autoritățile statale au o obligație negativă de a nu face nimic de natură a împiedica exercitarea libertăților garantate de către cei cărora le sunt recunoscute. În plus, CEDO a precizat că pentru ca exercițiul libertății de exprimare să fie real și efectiv, se poate impune adoptarea unor măsuri pozitive de protecție, care implică inclusiv intervenția autorităților în raporturile dintre indivizi, pe un dublu nivel: vertical, în raporturile dintre indivizi și autoritățile statale, și orizontal, în raporturile dintre indivizi, cu respectarea unui echilibru just între interesele individuale și interesul general al comunității.
Este adevărat că, pe de-o parte, este dreptul platformelor de socializare să modereze conținutul pe care aleg să-l ofere, pentru că, în teorie, ele pun la dispoziție un serviciu ale cărui condiții sunt îndreptățite să le stabilească în mod unilateral. Cu toate acestea, este greu de crezut și de acceptat că platformele online sunt actualmente simple servicii la care utilizatorii pot renunța cu ușurință în favoarea altora care oferă abordări mai permisive. Digitalizarea accelerată din ultimul deceniu a determinat o profundă schimbare de paradigmă în ceea ce privește modul în care se desfășoară comunicarea și în care se implementează unele politici sociale. De pildă, majoritatea politicienilor și agenților guvernamentali dețin multiple conturi pe rețelele de socializare pe care le folosesc nu doar pentru a-și prezenta realizările, dar și pentru a ține legătura cu electoratul și pentru a influența percepția publică. În aceste condiții, faptul de a le pretinde utilizatorilor să renunțe la un serviciu dacă sunt nemulțumiți de modul în care este moderat apare ca fiind excesiv pentru că ar însemna deconectarea de la un volum semnificativ de informații importante, în special pentru că există puține soluții alternative comparabile.
Lucrurile trebuie așadar privite nuanțat, prin raportare la situația factuală în care se află aceste platforme și utilizatorii lor. Deși strict teoretic vorbind, ele sunt spații private în care gazda este îndreptățită să modereze discursul în mod discreționar, de facto ele reprezintă veritabile forumuri publice care numără miliarde de utilizatori din toată lumea și care, prin conținutul postat, influențează fenomene și politici din mediul offline. Relevant în acest sens este exemplul protestelor de susținere a lui Alexey Navalny, care au fost organizate și coordonate prin intermediul mai multor platforme de socializare.
Or, tocmai aceste consecințe palpabile produse în lumea exterioară spațiului virtual sunt principalul argument care susține necesitatea unei noi aprecieri asupra întinderii marjei de apreciere a platformelor de socializare. Într-adevăr, situația este mai ușor de apreciat atunci când comunicarea ideilor se face prin mijloace tradiționale, însă considerăm că realizarea unei distincții dintre acestea și site-uri precum Twitter sau Facebook este nejustificată. Mai mult decât atât, restrângerea comunicărilor prin intermediul internetului trebuie analizată cu observarea normativelor internaționale, tocmai pentru că sunt apte să fie recepționate de un număr mult mai mare de utilizatori.
„Fără a avea pretenția de a oferi o soluție definitivă și tranșantă acestei probleme, considerăm că moderarea discursului online ar trebui realizată în limitele trasate de legislația internațională în materie, pentru a asigura previzibilitatea criteriilor care trebuie respectate de utilizatori astfel încât aceștia să se bucure de exercițiul efectiv al libertății de exprimare, dar și pentru a reduce ingerința intereselor economice și politice în procesul de verificare a discursului permis. De asemenea, utilizatorilor trebuie să li se pună la dispoziție un remediu real și efectiv pentru a contesta măsurile luate împotriva lor, remediu asupra căruia să dispună un organ independent de eventuale ingerințe politice sau economice.” încheie Av. Georgiana Sas.
