fbpx

diego banner mai2019

Scrie un comentariu

strada republicii 34

Asociația pentru Proprietate Privată a anunțat că România a fost condamnată de CEDO să plătească 2.731.632 de euro, pentru nerespectarea dreptului la proprietate în cazul a 19 foști proprietari. Printre aceștia se află și o turdeancă, în vârstă de 84 de ani, care va primit de la Statul Român 80.000 de euro, pentru un imobil din Piața Republicii.

Este vorba despre imobile naționalizate, care după 1990 au fost vândute chiriașilor și pentru care nu s-au acordat despăgubiri.

Turdeanca Marta Berling (Biro), născută în 1935, a primit pentru apartamentul situat la numărul 34 din Piața Republicii din Turda (apartamentul nr. 12-13), peste 80.000 de euro, în urma deciziei CEDO: 72.000 de euro valoarea apartamentului, 5.000 de euro daune morale și 3.300 de euro cheltuieli de judecată. Ea s-a judecat ani de zile cu Statul Român, decizia Judecătoriei Turda fiind dată în 1998, iar cea a Curții de Apel Brașov (definitivă), în 2003.

CEDO a hotărât, precizează Clujust, că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede: ”Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.

Banii trebuie plătiți în maxim 3 luni.

Povestea familiei Berling

Povestea familiei Berling este una foarte interesantă. Conform lucrării ”Memorii intersectate - Memoria locurilor în orașele multiculturale ale Transilvaniei sec. XX: Turda” (realizată de UBB, Centrul Rațiu pentru Democrație și Colegiul ”Emil Negruțiu”; poate fi citită AICI), casa a fost construită, pe structura unei case mai vechi, de Magyorosy Daniel, începând cu anul 1890, când acesta a luat un credit de la banca la care lucra. În perioada interbelică, proprietarul a închiriat spațiul de la parter mai multor firme.

Fiica lui Mogyorosi Daniel s-a căsătorit cu Sigmund Berling, un ofițer polonez, plecând în Polonia. ”Cu puțin timp înainte de 1 septembrie 1939, momentul în care Polonia este atacată de Germania, fiica a venit la Turda pentru a-și vedea părinții. Războiul a început și doamna Berling s-a văzut obligată să rămână la părinți, unde a și născut. În același timp, regimurile autoritare și dictatoriale care s-au succedat în România au început să bruscheze viața familiei,. primul act s-a petrecut pe la sfârșitul lui 1940, când în vila din curte s-a mutat Ciortea, mare legionar. Întors de pe front, acesta a divorțat. Doamna Ciortea a rămas în vilă și s-a adaptat vremurilor, devenind o ferventă comunistă. Prin 1988 a fost mutată de partid într-o garsonieră în zona sensului giratoriu și în locul ei au fost așezați alți chiriași.”, se menționează în lucrarea amintită.

Familia Martei Berling (Biro) a fost obligată să se restrângă la 3 camere, prin 1945-1946, în celelalte 3 fiind adus un prim-secretar comunist al orașului, Popescu Gheorghe. După ce Popescu a plecat din oraș, din motive familiale, locul său a fost luat de activistul comunist Haiduc Iosif. Atunci, proprietarii au fost nevoiți să se ”mulțumească” cu 2 camere și bucătăria. Plus WC comun, pe coridor. Apoi, li s-a luat și bucătăria, iar mai apoi și încă o jumătate de cameră, fiind despărțită cu dulapuri, cealaltă jumătate fiind dată unui electrician de la Teatru. Această situație a durat până în anul 1957, când proprietarii au primit înapoi jumătatea de cameră a electricianului.

”Prin 1970, doamna Berling, recăsătorită, cu doi copii și cu mama bolnavă, reușește cu mare greutate să obțină și bucătăria și permisiunea de a-și construi o baie. Și nu s-a mai schimbat nimic până după revoluție, când, cu mare greutate, casa de la stradă a fost retrocedată în întregime proprietarilor”, se mai menționează în lucrarea citată.

Sigmund Berling, soțul polonez al turdencei, a urcat în ierarhia militară până la gradul de general. După 1945, prin intermediul Ambasadei Poloniei, a reușit să ia legătura cu soția și fiica sa, invitându-le în Polonia. Doamna Berling a refuzat pentru că părinții ei erau bătrâni și bolnavi.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator