fbpx

Icon Scrie un comentariu

Gala 01

În această seară, la Palatul Cultural ”Ionel Floașiu” din Câmpia Turzii a avut loc Gala Oamenilor de Valoare - Câmpia Turzii 2015, un eveniment organizat de Tinerii Voluntari din localitate, coordonați de preotul Daniel Vălean. Timp de mai bine de două ore, spectacolul a captat atenția celor prezenți.

 

Ideea acestei manifestări a avut în vedere promovarea și scoaterea la lumină a valorilor locale, din mai multe domenii de activitate. Preotul Daniel Vălean a explicat că aceasta a fost o primă ediție, că încă mai sunt multe lucruri care se pot perfecționa, pentru edițiile viitoare, însă demersul este unul corect.

Trebuie precizat că au fost și persoane care au refuzat să fie incluse în această selecție a valorilor locale, topurile conținând doar persoane care și-au dat acordul. Clasamentele au fost stabilite pe baza aprecierilor a 5 membri ai juriului (3 jurnaliști plus 2 reprezentanți de la Tinerii Voluntari), la care s-au adăugat și rezultatele sondajului online.

Iată mai jos câștigătorii, dar și clasamentele, pentru fiecare categorie în parte:

SPORT (punctaj maxim: 30 puncte):

1. Cosmin Sălăgean (tenis) - 27 puncte

2. Alin Mărginean (karate) - 22 puncte

3. Petric Gabriel (înot) - 18 puncte

4. Crina Iepure (majorete) - 12 puncte

5. Gheorghe Roșca (box) - 11 puncte

POLITICĂ (punctaj maxim: 24 puncte):

1. Gheorghe Rece - 22 puncte

2. Gabriel David - 16 puncte

3. Avram Gal - 12 puncte

4. Florin Popescu - 10 puncte

AFACERI (punctaj maxim: 24 puncte):

1. Kubilay Kocak (Prestige) - 17 puncte

2. Cosmin Câmpian (Coland)  - 16 puncte

3. Dan Duca (Novoardo) - 15 puncte

4. Sorin Moldovan (Viamso) - 12 puncte

RELIGIE (punctaj maxim: 18 puncte)

1. Simion Felvinți - 16 puncte

2. Aurelian Cherecheș - 13 puncte

3. Petre Roșca - 7 puncte

SĂNĂTATE (punctaj maxim: 30 puncte):

1. Mahmoud Alajmi - 25 puncte

2. Maria Fabian - 21 puncte

3. Mariana Florea - 18 puncte

4. Oana Surgent - 16 puncte

5. Augustin Coman - 10 puncte

Gala 02

EDUCAȚIE (punctaj maxim: 24 puncte):

1. Gina Farcaș - 21 puncte

2. Georgeta Pop - Alexandra Constantea - 16 puncte

3. Angela Marian - 13 puncte

4. Ana Popescu - 10 puncte

ARTĂ (punctaj maxim: 24 puncte):

1. Flavius Bendreș - 18 puncte

2. Sorin Sălăjean - 17 puncte

3. Iuliana Pop - 16 puncte

4. Ioana Racolța - 9 puncte

CULTURĂ (punctaj maxim: 18 puncte):

1. Vasile Mathe - 13 puncte

2. Mircea Ciociu - 12 puncte

3. Rodica Trandafir - 11 puncte

SPIRIT CIVIC (punctaj maxim: 18 puncte):

1. Nicușor Lăcătuș - 16 puncte

2. Alexandru Lacatoș - 13 puncte

3. Dan Istrate - 7 puncte

ADMINISTRAȚIE (punctaj maxim: 18 puncte):

1. Radu Hanga - 13 puncte (avantaj la votul juriului)

2. Petre Pop - 13 puncte

3. Ioan Hârceagă - 10 puncte

TurdaNews a transmis LIVE VIDEO acest eveniment. Vezi înregistrarea mai jos:

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator