fbpx

Icon Scrie un comentariu

Emblema De Cluj

Cel mai important obiectiv turistic din județul Cluj, cu rezonanțe la nivel mondial, a fost desemnat aseară ”Emblema de Cluj”, la Balul Operei care a fost organizat aseară la Opera Națională din Cluj, în prezența a peste 1000 de participanți. Trofeul a fost ridicat de primarul Tudor Ștefănie.

Institutul Inimii „Nicolae Stăncioiu”, Mănăstirea Nicula, Salina Turda, Festivalul Mozart și Festivalul Untold au fost cele cinci „Embleme de Cluj” desemnate în cadrul acestei ediții a balului.

La fel ca în fiecare an, invitații au pășit pe covorul roșu, iar domnii şi mai ales doamnele au impresionat prin ţinutele alese. Încă de la debutul evenimentului, organizatorii au promis cea mai fastuoasă ediție a Balului Operei de până acum, menționează Ziua de Cluj.

"Este a XXI-a ediție a Balului Operei, este a XXI-a premieră realizată aici la Cluj. După atâtea călătorii în cercuri de cultură austriacă, franceză sau rusească, anul acesta ajungem la cultura americană; și ce poate fi mai reprezentativ decât musicalul? Alături de artiștii Operei Naționale din Cluj avem mulți invitați, pe Răzvan Mazilu cu părți importante din West Side Story; și chiar din Statele Unite, de unde s-a născut musicalul îl avem pe Irvin Dooms", a declarat Matei Miko, organizatorul evenimentului, citat de sursa menționată.

Foto: Mircea Roșca/ActionFoto.ro.

 
Salina Turda -:- Emblemă de Cluj @ Balul Operei 2016

Salina Turda -:- Emblemă de Cluj @ Balul Operei 2016

Posted by Tudor Stefanie on 6 Martie 2016

 

Salina Turda: Emblemă de Cluj @ Balul Operei 2016 © FOTO: Mircea Rosca / www.ActionFoto.ro

Posted by Tudor Stefanie on 5 Martie 2016

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator