fbpx

Icon Scrie un comentariu

Transilvania Dragon

Imaginile spectaculoase realizate cu ajutorul temerarului Flaviu Cernescu, ”Dragonul de Transilvania” care reușește să prezinte locurile fenomenale ale acestui ținut prin simbioza unui curaj nebun al sportului extrem, în care privitorului i se taie respirația, atât din pricina frumuseții locurilor străbătute, cât și al încercărilor temerare prin care Flaviu Cernescu și-a pus amprenta personală de pasionat al highline-ului și al monociclului.

 

De menționat că imagini din acest documentar au apărut și în videoclipul piesei cu care trupa Voltaj s-a prezentat la Eurovision în anul 2015.

”Timișoara a fost doar locul de unde au început filmările care s-au desfășurat, ulterior, în 14 locații celebre din zona de vest a țării. La Reșița sportivul a stabilit un record național în materie de highline, mergând pe o coardă lungă  de 45 de metri, la 80 de metri înălțime, între două turnuri dezafectate ale UCMR. Au urmat Bocșa, orașul în care s-a născut, Carașova, cascada Bigăr – una dintre cele mai frumoase căderi de apă din lume, apoi prima cale ferată din România Anina – Oravița, orașul de suflet al împărătesei austriece Sissi – Băile Herculane, Arsenal Park Orăștie, vestita cetate a orașului Alba Iulia – Cetatea Albă Carolină, unul dintre simbolurile naționale aflate în patrimoniul UNESCO – Mocãniţa din Vişeul de Sus, Cascada Cailor, Salina Turda, Transfăgărășanul. Ultima zi a filmărilor a avut loc Castelul Corvinilor.”, menționează EVZ.

Imaginile din zona Turzii apar, în documentarul de mai jos, între minutele 23:10 și 28:45, cele mai multe fiind din interiorul celui mai renumit obiectiv turistic, Salina Turda.

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator