fbpx

Icon Scrie un comentariu

Daniel Canipariu

Anul trecut a fost inaugurată prima moschee din România, ridicată de un român, într-o localitate din Moldova. Moscheea Maria, cum i s-a pus denumirea, a fost ridicată de un turdean, fost creștin ortodox, convertit ulterior la islamism!

 

Daniel Cânipariu este numele turdeanului, care și-a făcut inclusiv un canal pe YouTube, unde își încarcă diverse înregistrări video în care propovăduiește religia islamului, fiind președintele Asociației Românilor Convertiți la Islam.

Daniel Cânipariu a lucrat înainte de 1989 la Electroceramica. Ulterior, revoluția l-a prins în stradă, fiind și el printre cei care au primit un certificat de revoluționar, cu toate avantajele sale. La Turda a deținut un ONG, Fundația Mama Ana, care avea sediul undeva în Piața Centrală. Fundația a editat inclusiv un ziar local cu apariție săptămânală (și chiar cotidiană pentru o scurtă perioadă de timp!), Realitatea, pe la care au trecut majoritatea jurnaliștilor cu vechime în presa locală.

Ulterior, el a plecat din Turda, iar ani de zile nu s-a știut mai nimic despre el. Până de curând, când s-a descoperit faptul că s-a convertit la islam și că propovăduiește religia islamică într-o localitate din mediul rural, din zona Moldovei. Acolo, el a reușit să ridice prima moschee din România, construită de un român convertit la islam! Gestul său religios a fost urmat și de soția sa.

Daniel Cânipariu spune, în multele sale înregistrări video postate pe YouTube, în care propovăduiește religia islamică, că aceasta nu este o religie a violenței, așa cum se crede și că violența vine dintr-o interpretare eronată a Coranului, cartea sfântă a celor de religie islamică.

Vezi mai jos un reportaj video realizat de o televiziune locală din Roman, cu ocazia inaugurării moscheii Maria, ridicată de turdeanul Daniel Cânipariu:

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator