fbpx

Scrie un comentariu

Chiar dacă Turda sau Câmpia Turzii n-au ajuns precum Gilăul sau Huedinul, localităţi în care ţiganii şi-au construit adevărate cartiere de palate ţigăneşti, care sfidează orice regulă de urbanism, există şi la trei construcţii emblematice.

Două dintre ele sunt situate în Câmpia Turzii, Aflate de ani buni în construcţie, proprietarii palatelor ţigăneşti îşi permit să-şi plătească impozitele o dată la trei ani, cu tot cu penalităţi. Geta Petrovan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Câmpia Turzii, a declarat pentru CityNews că unul dintre proprietari, Gheorghe Sava, are de plătit pentru acest an 25.000 de lei impozit, iar din aceşti bani a achitat până acum 18.000 lei.

Celălalt proprietar, Ioan Mureşan, are o restanţă la impozite de 35.000 de lei, în această restanţă fiind incluse şi penalizările, care se ridică la 19.000 lei. Reprezentanta administraţiei locale a explicat că această situaţie este una "normală", ei plătindu-şi impozitele, cu tot cu penalităţi, o dată la doi-trei ani.

Nici la Turda situaţia nu e mai "roz". Ba din contră!

Lângă Colegiul naţional "Mihai Viteazu" tronează un astfel de palat ţigănesc, cunoscut sub denumirea de "vila Iţic". Proprietarii, familia Gabor, au o datorie de 24.270 lei către bugetul administraţiei locale şi nici măcar nu mai locuiesc în casă. Asta pentru că Finanţele au pus sechestru pe "castelul" cu 30 de camere, pentru recuperarea unor datorii.

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator