fbpx

Icon Scrie un comentariu

Second HandŢinem cu tot dinadinsul la aparenţe chiar dacă nu ne permitem să cheltuim un sac de bani prin moluri sau magazine pretenţioase cu clientelă selectă. De aceea de multe ori, noi turdenii apelăm la soluţii mai puţin pretenţioase şi nu neaparat de „primă mână”, răscolind prin magazinele locale de „second-hand”.

La un preţ infinit mai mic şi pe principiul, „primul venit, primul servit”, orăşenii noştri au găsit o alternativă în aceste magazine când vine vorba de îmbrăcat.

Haine ce poartă etichetele unor firme cunoscute din Anglia sau Italia, de o calitate net superioară chinezăriilor din unele magazine, ajung sortate în cutii şi vândutre la bucată. Putem cinstit afirma că acest lucru nu face decât să ne bucure atunci când ne alegem cu o haină semnată de un designer cunoscut pe care nu cheltuim mai mult de trei sau patru lei! De aceeaşi părere este şi Maria Bartha, surprinsă ieşind dintr-un magazin cu haine de import din centrul oraşului:

„Vin des la cumpărături prin magazinele de second-hand. Îmi place pentru că de fiecare dată găsesc haine de calitate, uneori chiar noi, cu etichetele pe ele. Trebuie să ai multă răbdare să cauţi, mai ales în zilele când primesc marfă, dar eu zic că merită!”

Aşadar, nu e de mirare că unii oameni îşi sacrifică ore bune răscolind prin lăzile cu haine din magazine şi stau la cozi când acestea primesc marfă. Preţurile sufocante şi lipsa locurilor de muncă ne împing spre lucruri ce uneori le priveam ca fiind de neconceput. Nu puţini sunt cei ce se simt ruşinaţi să admită că poartă haine ce au trecut cândva şi prin dulapul unei alte persoane. Este însă un fapt ce ţine de principii, de opinii şi nu în ultimul rând de buzunarul fiecăruia.

Angajată la două magazine cu profil „second-hand”, Valeria Reian ne mărturiseşte:

 „Lunea primim de obicei marfă şi facem cu greu faţă clienţilor. Avem o clientelă diversificată. Atât tineri cât şi oameni mai în vârstă, în funcţie şi de buzunar, aleg să îşi cumpere haine de la noi. Este o soluţie care pare să prindă, mai ales că în Turda, mulţi oameni se plâng de locuri tot mai puţine de muncă şi de salarii mici, aşa că nu oricine îşi permite să cheltuie o groază de bani pe haine.”

Privind în ansamblu, trăim într-o ţară încă afectată de criza financiară, iar oraşul nostru nu pare să facă excepţie de la regulă. Astfel că turdenii şi nu numai sunt nevoiţi să îşi mai restrângă din cheltuieli chiar dacă asta înseamnă să se îmbrace „de la mâna a doua”!

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator