fbpx

Icon Scrie un comentariu

Salina Film 01Un oficial din cadrul Salrom a confirmat oficial că o parte a filmărilor din noua producţie Batman vor avea loc în Salina Turda! Este vorba de filmările care îl prezintă pe Batman în peştera sa, denumită Batcave.

TurdaNews a prezentat chiar săptămâna trecută nişte comentarii pe un site dedicat viitoarei producţii Batman, “The Dark Knight Rises”, în care pasionaţii acestei producţii erau entuziasmaţi de imaginile din Salina Turda, punându-şi întrebarea dacă sunt reale sau nu.

“Au cercetat mina Turda, actualmente în proprietatea comunităţii locale, şI Slănic. Cele două sunt foarte spectaculoase, Turda e la o adâncime de 60 de metri iar Slănic la 200 de metri. Însă asta ar fi însemnat costuri foarte mari cu recuzita. În final a fost aleasă Turda, dar au păstrat şI alternative”, a declarat pentru Jurnalul Naţional Nicolae Grudnicki, director de producţie al Salrom.

Salina Film 02Eroul, interpretat de Christian Bale, va “descoperi” în film mina Turda, după ce Wayne Manor, reşedinţa sa de lângă Gothan City urma să fie renovată.

Turda va avea de câştigat!

Impactul pe care aceste filmări l-ar putea avea asupra obiectivului turistic Salina Turda, dar şi al comunităţii locale, ar putea fi de neînchipuit. Pe de o parte, ar câştiga Salina Turda, care astfel ar beneficia de un important capital de imagine, ce ar putea fi speculat în campaniile de promovare pentru atragerea turiştilor nu numai din ţară, ci şi de peste hotare.

Pe de altă parte, prezenţa unei echipe de acest calibru la Turda ar fi un câştig şi pentru comunitate.

 

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator