fbpx

Icon Scrie un comentariu

Gheorghe IovuLa finele acestei luni, mai precis în intervalul 29-31 iulie 2011, vizitatorii Salinei din Turda se pot bucura de prezenţa compozitorului Gheorghe Iovu, care va oferi vizitatorilor posibilitatea să audieze muzică ambientală şi terapeutică, în interiorul salinei.

Compozitorul şi interpretul Gheorghe Iovu îşi va instala sintetizatorul în Salină şi va cânta pentru relaxarea celor prezenţi. În prima zi, 29 iulie, muzica se va auzi de la ora 12.00 până la ora 17.00, iar în weekend programul muzical va coinicide cu cel de vizitare al Salinei.

"Pentru Gheorghe Iovu muzica înseamnă viaţă. A cânta înseamnă a respira odată cu ritmul universal, iar muzica sa a devenit terapie de vindecare sufletească şi trupească care încântă de peste 30 de ani întreaga lume. Fiu al Banatului, născut la 23 Iunie 1952, absolvent al Şcolii Populare de Artă din Timişoara, Secţia canto şi chitară, în anul 1975, Gheorghe Iovu ne-a fost dat, nouă românilor, ca un balsam peste sufletele greu încercate de vreme şi ca o binecuvântare specialiştilor în materie de vindecare fizică şi psihică. Din CD-urile şi casetele apărute deja, din tot mai desele emisiuni televizate sau articole publicate veţi descoperi, cu siguranţă, melosul potrivit la care să vibreze cea mai sensibilă coardă a sufletului dumneavoastră. Cu responsabilitate terapeutică vă îndemn spre muzica lui Gheorghe Iovu. Este relaxantă şi în acelaşi timp profesională, este fermă şi în acelaşi timp unduioasă. Muzica terapeutică a lui Gheorghe Iovu este drumul cel mai puţin anevoios al omului spre sine însuşi", a apreciat psihologul Ioana Câmpean, Preşedinte Asociaţia Umanistă TRIADA.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator