fbpx

ezgif.com optimize 3

Scrie un comentariu

gal vicepresedinte

Privind la cum arată „elita” noastră politico-administrativă suntem adesea suprinși că țara aceasta nu se surpă. Când îl imaginezi pe Cîțu la aceeași masa la care a stat Take Ionescu sau Ion I. C. Brătianu te întrebi dacă țara aceasta mai are vreo șansă. Ei bine, are.

Pentru că în spatele celor care acaparează toata lumina reflectoarelor se află cei care fac lucrurile să se întâmple, cei care fac sacrificii dar ale căror nume nu apar pe prima pagină a ziarelor. Avem oameni foarte pregătiți în toate domeniile iar de profesionalismul lor am avut șansa să mă conving în interacțiunile pe care le-am avut din diferitele poziții oficiale.

Ei sunt cei cărora ar trebui să le fim recunoscători și pentru realizarea la București a unui proiect deosebit de important, ce așează România pe o poziție mult mai solidă în arhitectura europeană și euroatlantică. Este vorba despre Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC). Părinții fondatori ai NATO și UE știau că orice proiect economic, politic sau militar nu se poate întemia decat pe o bază robustă, formată din societăți pregătite să facă față provocărilor de tot felul. Faptul că România este „cartierul general” al eforturilor de luptă împotriva crizelor tot mai dure și mai complexe cu care se confruntă intreg spațiul occidental, arată că țara noastră are resurse umane de cel mai înalt nivel. La acest nivel nu este loc pentru relații, pile și alte improvizații, ci doar de profesioniști care au dovedit că își cunosc cu prisosință meseria, oferindu-ne un strop de mândrie atunci când vedem steagul României fluturând pe cele mai importante instituții internationale.

Având în vedere provocările complexe din regiunea extinsă a Mării Negre, prin înființarea la București a Centrului Euro-Atalntic pentru Reziliență,  România primește totodată un semnal puternic de susținere, de solidaritate, din partea aliaților.


În ultimii 30 de ani am trecut prin foarte multe transformări, iar multe dintre experiențele traversate nu ne fac cinste. Aderarea la NATO și Uniunea Europeană a reprezentat o șansă extraordinară. Este esențial să valorificăm la maxim aceasta postură,  deși pare uneorii că guvernanții noștri confundă aderarea cu integrarea. Vreau totuși astăzi sa evidentiez partea plina a paharului și salut efortul celor care prin edificarea E-ARC au pus încă o dată România pe hartă, spune Avram Gal, vicepresedintele ALDE

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate