fbpx

 
 
1 Comentariu

120840976 3310956665692122 1357605031248181565 n

Președintele Pro România Turda, fostul deputat Mircea Irimie, a spus azi că-l ”doare” faptul că deputatul de Turda al PNL, Cristina Burciu, nu a pomenit numele său atunci când a etalat demersurile pe care le-a făcut pentru adoptarea modificării la legea care permite reducerea vârstei de pensionare standard cu 2 ani, fără penalități. ”Sunt cel care a dat startul”, a menționat Irimie.

”Doresc să o felicit în mod special pe doamna Deputat Cristina Burciu pentru Amendamentul facut la propunerea de lege 212/ 2020. Legea crează o justiție socială și îndreaptă o nedreptate făcută locuitorilor care au trăit în mediul poluant și au avut de suferit. 

Dar deși sunt foarte mândru și bucuros în acelasi timp pentru faptul că legea a fost promulgată și începe să producă efecte, mă doare mult faptul că doamna Deputat nu a pomenit numele meu.

Dragi turdeni, deși înaintea mandatului meu, Turda a fost reprezentată în Parlament de 7 Deputați și Senatori, nici unul nu a făcut un demers sau o propunere legislativă care să permită turdenilor să se pensionare anticipat datorită faptului ca au trăit intr-un mediu poluante.  

Deși înaintea mandatului meu, județul Cluj a fost reprezentat de peste 100 de Parlamentari și nenumărați miniștri în diferite Guverne și chiar Prim Ministru al României, nici unul nu a avut o astfel de inițiativă pentru locuitorii județului. 

În concret, la data de 24 februarie 2016 am depus prima propunere legislativă pentru obținerea dreptului de pensionare anticipată pentru locuitorii Municipiului Turda și a celor care locuiesc pe o rază de 8 km.  

În baza legii 263/ 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completările ulterioare, există prevederi în temeiul cărora se acordă dreptul la reducerea standard de pensionare cu 2 ani fara nici o penalizare.

Astfel persoanele care au locuit cel putin 30 de ani în zonele afectate de poluare permanentă datorită atracției, prelucrării sau producției cu cu continut de cupru, mercur , zinc, plumb, sulf, clor, cadmiu ,cianură, arsenic, etc si pe o rază de 8 km. în jurul acestora, pot beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani. 

Sunt cel care am dat startul și am avut prima inițiativă iar la scurt timp și alti parlamentari au depus propuneri asemănătoare pentru Câmpia Turzii, Dej, Râmnicu Vâlcea, etc. 

Pentru a da greutate propunerii si pentru a câștiga susținerea necesară, am invitat toți Parlamentarii din Județul Cluj din acel mandat sa semneze propunerea legislativă. 

Am avut 94 de Propuneri Legislative din care 19 au devenit legi dar de departe această propunere a fost cea mai grea și a presupus multă muncă. Pentru argumentarea propunerii și întocmirea Expunerii de Motive am adunat informații în 3 dosare groase cu date și documente privind Siturile Contaminate Istoric existente în Turda, ce Întreprinderi existau sau mai există și compușii chimici toxici utilizati în fluxurile tehnologice, bolile profesionale și numărul de cazuri din vechile fabrici, cazurile de mortalitate, Bilanțuri de Mediu, etc.  

Pe parcursul anului 2016 am susținut în foarte multe Comisii de Specialitate propunerea legislativă unde la mai mult de 90 % Am obținut Avize Favorabile. 

06.04.2016 - Consiliul Legislativ - Aviz favorabil. 
14.06.2016 - Comisia Economică, Industrii și Servicii- Aviz favorabil. 
06.09.2016 - Comisia de Sănătate Publică - Aviz favorabil. 
06.09.2016 - Comisia pentru Transporturi și Energie - Aviz favorabil. 
08.09.2016 - Comisia pt Drepturile omului, Culte și Minorități- Aviz nefavorabil.
01.11.2016 - Comisia Juridică, de Disciplină și Imunități- Aviz favorabil. 
02.11.2016 - Comisia de Sănătate și Familie - Aviz favorabil. 

Din păcate la guvernare se afla Guvernul Cioloș care nu susținea nici un proiect venind din Parlament și guverna prin Ordonanțe de Urgență si a transmis spre sfârșitul anului 2016 punctul de vedere negativ al guvernului semnat de Dacian Cioloș în care se specifică că nu se susține adoptarea propunerii legislative. 

Ulterior am fost chemat la Secretariatul Senatului și mi s-a spus că nu se doreste adoptarea a zeci de legi pentru zeci de orașe ci se va trece la contopirea propunerilor legislative într-una singură care să reglementeze toate localitățile propuse iar pentru vechile propuneri se va propune de catre Senat ne adoptarea lor. 

Datorită faptului că mandatul meu de Deputat in Parlamentul Romaniei s-a terminat iar doamna Cristina Burciu a devenit noul Parlamentar de Turda, la câteva luni după căstigarea mandatului, i-am înmânat toate cele 3 dosare cu toate datele necesare argumentării privind susținerea obținerii dreptului dorit și cuvenit pentru turdeni și nu numai. 

Închei declarând faptul că mă bucur enorm că în sfârșit, Turda și alte localități vor beneficia de acest drept indiferent de forma în care a fost adoptată legea. Și cu toata modestia, menționez că sunt nespus de mândru că am reușit să deschid ochii multora, prezentand o temă foarte importantă și să arăt faptul că există modalitatea în care se poate contura o lege care să asigure șansa celor în drept pentru pensionarea anticipată cu 2 ani. 

O felicit din nou pe doamna Deputat Cristina Burciu pentru Amendamentul făcut și îi doresc mult succes în continuare iar celor care vor beneficia de această șansă creată, le doresc o Pensie cât mai lungă cu bucurii și toate cele bune alături de cei dragi.

Privind în urmă, mă bucur că am fost DE FOLOS.

Doamne ajută tuturor!”, a spus Mircea Irimie.

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Persoane în conversație:
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.
  • Acest comentariu este nepublicat.
    Juan Magal · 07:49 07.10.2020
    Bravo !
    acuma vine intrebare-a ...
    Unde erai cind acum 2 -3 saptamanii am atacat-o pe dn Deputat Cristina Burciu ca a mintit si Turda nu era pe lista?
    Daca stiai ca legea este aprobata pentru ca erai la zi cu tot , ca unul dintre initiatorii ei , trebuia sa ai ideie de cum progreseaza demersul ; nu?
    Ca de obicei ; dupa ploaie rasare soarele...
    Ai fost un exemplu de urmat la inceputul lui *90 ... Karate , militar , familie , nu te bagai cu Fane & co ... da in ziua de azi crede-ma astia sterg pe jos cu tine!
    Tu poti cu mult mai mult ; trezeste-te
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate