fbpx

 
 
Scrie un comentariu

Remus Lapusan 1

Perioada pandemiei, în care cursurile s-au derulat exclusiv online, a scos la suprafață probleme mari ale sistemului educațional, care trenează de ani de zile. Ca membri ai Uniunii Europene, avem obligația asumată de a atinge anumite standarde privind digitalizarea și migrarea către o societate a cunoașterii. Noi însă am rămas cu mult în urmă la acest capitol!

Mii de copii din județul Cluj nu au avut acces la educație în această perioadă! Este ca o crimă la adresa lor! Problema este că pe timpul vacanței de vară nu s-au făcut prea mulți pași pentru recuperarea decalajelor, deși ar fi fost timp! 

Vom aloca fonduri pentru achiziția de dispozitive electronice conectate la internet, pentru elevii și cadrele didactice care au nevoie.

De asemenea, vor organiza cursuri de dezvoltare a competențelor digitale pentru elevi și cadre didactice, pe diferite nivele și în funcție de necesități. Pentru acest lucru, vom dezvolta parteneriate cu cei din industria IT, care ne pot ajuta cu partea de infrastructură, iar instructorii se pot înscrie pe bază de voluntariat pentru predarea acestor ore. Uneori, nu este vorba despre bani, ci doar despre viziune, implicare și bună-voință.

În 27 septembrie, fiți PRO educație digitală, fiți PRO Cluj, votați Remus Lăpușan – președinte al Consiliului Județean și echipa de consilieri județeni PRO România!

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate