fbpx

Scrie un comentariu

Danut Zahan

Cum ați luat decizia de a candida la Consiliul Local Petreștii de Jos și care sunt cele mai importante proiecte pe care le susțineți pentru comună?

După 30 ani de la Revoluție, în comuna Petreștii de Jos nu este rețea de apă potabilă, nu este canalizare, nu sunt drumuri asfaltate, trotuare, un centru medical, o farmacie, un oficiu poștal, un bancomat etc. Toate sunt atât de necesare pentru o viață confortabilă, liniștită și sănătoasă a locuitorilor comunei! De toate acestea trebuie să ne ocupăm.

Având în vedere pregătirea mea profesională: inginer cu specializarea”Inginerie Urbană și Dezvoltare Regională”, precum și cunoștințele acumulate în diverse domenii de activitate, știind care sunt urgențele și necesitățile pentru ca viața locuitorilor să fie îmbunătățită sau chiar să ajungem la standarde europene, mi-am propus ca în acest mandat de consilier local să dezvolt proiecte de hotărâri pentru:

  • proiecte de dezvoltare rurală și regională pentru infrastructură: drumuri, trotuare, poduri, apă potabilă, canalizare etc;
  • construirea unui centru medical local, prin accesarea de fonduri nerambursabile și atragerea unui investitor în domeniul farmaceutic pentru amenajarea unei farmacii sau fitofarmacii;
  • un proiect pentru înființarea unui oficiu poștal și amenajarea unui spațiu pentru instalarea unuibancomat;
  • creareade locuri de muncă, prin atragerea în zonă a unor firme cu potențial economic ridicat;
  • oferirea deconsultanță gratuită micilor întreprinzători la scrierea proiectelor pentru accesarea de fonduri europene;
  • sprijinirea tinerilor prin acordarea unor terenuri pentru construcții familiale, în baza cadrului legislativ în vigoare;
  • valorificarea tezaurului folcloric zonal, conservarea patrimoniului, dezvoltarea și promovarea turistică a zonei.

2. Care sunt motivele pentru care le-ați recomanda cetățenilor din comună să voteze echipa PRO România la Consiliul Local sau Consiliul Județean? 

Echipa PRO România pentru Consiliul Local Petreștii de Jos este tânără, formată din oameni bine pregătiți, cu cunoștințe de specialitate, adaptate realităților curente, profesioniști și integri. Împreună cu cetățenii comunei noastre vom genera o strategie colectivă prin care să abordăm treptat toate problemele cu care ne confruntăm în comună și să le rezolvăm rând pe rând. Vom fi partenerii cetățenilor, pentru că știm că rolul nostru de aleși locali e să venim în sprijinul lor.

Pentru Consiliul Județean, echipa PRO România Cluj este cea mai bună opțiune a momentului, programul lor de guvernare fiind vizionar și adaptat nevoilor de dezvoltare ale județului deopotrivă. Iar Remus Lăpușan, candidatul partidului la funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj, este un politician cu bogată experiență în administrație și management, cunoaște nevoile cetățenilor din Cluj și are proiecte foarte bune pentru viitor, printre care amintesc aici de dezvoltarea unui lanț de magazine cu produse locale sau de introducerea digitalizării în educația tuturor copiilor din județ.   

3. Ce mesaj le transmiteți tinerilor din comuna Petreștii de Jos? 

Să vină la vot, pentru că viitorul nostru, al tuturor, depinde de asta și să vină la PRO România, dacă vor să se implice politic, pentru că avem loc pentru toți cei care au idei și inițiative sănătoase pentru țara noastră. 

Sloganul meu este ”VREAU SĂ AJUT”și m-aș bucura să îi am alături pe toți tinerii și vârstnicii care se regăsesc în acesta. 

Pentru toți cetățenii, mesajul nostru, al celor de la PRO România Cluj, este „Uniți, PROsperăm!”, pentru că doar împreună putem face lucruri importante pentru comunitatea noastră!

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate