fbpx

Scrie un comentariu

cristina burciu

Guvernul României a prezentat Parlamentului „Raportul cu privire la măsurile pe care urmează să le întreprindă pentru limitarea răspândirii virusului”, în care sunt stipulate planul de măsuri concrete pentru organizarea, în bune condiții, a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, dar și pentru deschiderea noului an școlar 2020-2021.

În alocuțiunea sa din plenul celor două camere parlamentare reunite, premierul Ludovic Orban a subliniat deciziile luate de Executiv în contextul epidemiologic actual, caracterizat de o evoluție neclară, imposibil de previzionat, prioritatea zero în luarea tuturor măsurilor fiind sănătatea publică.

În vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2, Guvernul României a adoptat o strategie concretă, care să răspundă atât dezideratului sanitar, de protejare a stării de sănătate a populației, cât și pentru susținerea proceselor esențiale dezvoltării sustenabile a țării și creșterii calității vieții românilor, în economie, educație, guvernare, relații sociale. etc.. 

În condițiile crizei declanșate de pandemia SARS-CoV-2, Guvernul României a aplicat constant trei tipuri de principii: 1. Consultarea cu specialiștii din domeniul sănătății; 2. Construirea de scenarii, alternative decizionale pentru problemele majore ale societății, scenarii care au avut în vedere posibila evoluție a pandemiei; 3. Informarea și consultarea partenerilor din mediul economico-social pentru fiecare decizie majoră.

Acest mod de lucru a condus la organizarea și desfășurarea în condiții de siguranță a examenelor pentru finalizarea studiilor, atât Evaluarea Națională, cât și Bacalaureatul, ceea ce conferă premisele unor procese similare pentru organizarea și desfășurarea alegerilor autorităților administrației publice locale și a deschiderii anului școlar 2020-2021. Pentru ambele obiective, Executivul are scenarii adaptate realităților existente, precum și un set de reglementări care conferă predictibilitate acțiunilor ce vor fi luate în perioada următoare.

Deciziile Guvernului au fost luate în mod transparent, în urma consultărilor cu toți factorii implicați din fiecare domeniu. Este extrem de important că românii au respectat recomandările venite din partea autorităților și au fost parteneri de încredere în lupta cu noul coronavirus.Autoritățile au optat mai degrabă pentru recomandări și nu pentru restricții, au informat cetățenii cu privire la pericolul infectării și au rezolvat probleme punctuale, acolo unde era fie un vid legislativ, fie probleme logistice cronice acumulate. Limitarea răspândirii coronavirusului a fost prioritatea zero a în ceea ce privește adoptarea anumitor reglementări legislative. Sănătatea și siguranța românilor a fost primul obiectiv pe care s-a concentrat Guvernul PNL.

Este vital în continuare purtatul măștii și respectarea normelor sanitare de către fiecare cetățean, iar în acest sens îndemn turdenii și clujenii să se conformeze acestor recomandări. Indiferent de cum va evolua această criză sanitară la nivel național și internațional, Executivul va lua toate măsurile ce se impun pentru ca școala să înceapă la data stabilită, 14 septembrie, în cele mai bune condiții, pe cele trei scenarii aflate în discuție. De asemenea, se fac eforturi concentrate pentru susținerea angajaților și angajatorilor de a-și continua activitatea, pentru a garanta respectarea drepturilor fiecărui român și a-i proteja din punct de vedere sanitar.

Pe lângă lupta cu actuala criză sanitară, Guvernul a lansat „Programul Național de Investiții și Relansare Economică” „Reclădim România”. Demn de remarcat este faptul că, în doar câteva săptămâni, acest program a fost transpus în acte normative care deja produc efecte de relansare economică, de deblocare a fondurilor naționale și europene, precum și în dezvoltarea unor proiecte care vin în sprijinul fiecărui român.

 

 

Deputat PNL Cluj,

CRISTINA BURCIU

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate