fbpx

PSDTurda Ciortea 30iulie

WhatsApp Image 2020 07 30 at 14.56.02 1

Banner 1 Turda News HD

Banner 1 Turda News HD

CristianMatei 28iul

CristianMatei 28iul

Avram Gal

Adrian Mischian PMP Campia Turzii

Adrian Mischian PMP Campia TUrzii

Scrie un comentariu

Remus Lapusan 1

1. Domnule Remus Lăpușan, aveți o bogată experiență în politică și administrație și v-ați anunțat recent candidatura la președinția Consiliului Județean Cluj, susținut fiind de partidul PRO România. Care ați spune că sunt atuurile cu care intrați în această competiție?

Buna credință și bunul simț mă caracterizează ca om. Orientarea spre performanță și munca în echipă stau la baza carierei mele ca manager. Iar preocuparea pentru binele comun și nevoile celor mulți m-au motivat să fac politică în ultimii douăzeci de ani. Îmi pasă de oameni și vreau ca zi după zi să am mulțumirea de a fi făcut treabă bună acolo unde unii au ridicat din umeri sau alții au strâmbat din nas că nu se poate, că merge și așa, că treacă de la noi. 

După ani buni de experiență în management, în administrație și în politică știu că atunci când vrei un lucru, găsești o cale. Dacă nu ai cunoștințe suficiente, te educi, urmezi cursuri, te înconjori de o echipă de specialiști. Dacă nu identifici corect problemele, întrebi oamenii, faci studii de piață. Dacă nu ai soluțiile la îndemână, organizezi dezbateri, aduci aproape partenerii și apelezi la expertiză de specialitate, până ai o listă cu mai multe soluții și plusurile și minusurile fiecăreia. Iar apoi decizi, cu conștiința curată. Eu am ajuns la acel moment al vieții mele în care am curajul unor schimbări importante, chiar dacă ele pot veni cu provocări pe măsură. De aceea am plecat și din PSD și m-am alăturat colegilor de la PRO România. Pentru că am înțeles cât de important e ca echipa să împărtășească o viziune comună și să aibă un scop definit clar, în cazul de față acesta fiind binele românilor. De aceea și candidez pentru o funcție de mare responsabilitate. Pentru că sunt conștient că din acea poziție pot face mai multe pentru județ decât am făcut până acum.

Am o experiență mai variată și mai valoroasă decât contracandidatul meu, știu că am proiecte mult mai bine analizate și structurate, am acces la studii și prognoze realizate împreună cu doamna Corina Crețu și alți parteneri de la nivel european, sunt cu un pas în față la capitolele strategie și management. Îmi doresc să le câștig încrederea clujenilor, iar pentru asta știu că trebuie să-mi asum, cu sinceritate și responsabilitate, atât parcursul meu politic și administrativ de până acum, cât și propunerile și proiectele viitoare.

2. Care credeți că este direcția de dezvoltare potrivită pentru județul Cluj și care sunt principalele proiecte pe care ați dori să le implementați de la șefia Consiliului Județean?

Clujul se dezvoltă continuu, dar haotic. Există decalaje puternice între rural și urban, lipsesc niște standarde de calitate a vieții și mai ales – se vede și cu ochiul liber - lipsește strategia și planificarea pe un orizont rezonabil de timp. 

Noi, la PRO România Cluj, ne propunem să aducem echilibru, competență și viziune strategică în administrarea județului Cluj. Potențialul uman și natural al județului sunt pilonii pe care mizăm pentru o dezvoltare sustenabilăVom susține și stimula mediul rural, propunem măsuri și proiecte concrete pentru a reduce decalajele și a asigura un trai decent pentru toți locuitorii săi. Vom aduce mediul urban cu un pas mai aproape de standardele de la nivel occidental, vom veni cu bune practici și mentorat, vom încuraja cercetarea și inovarea. Pentru a asigura o bună calitate a vieții și o mai bună sănătate a cetățenilor, vom iniția și implementa o serie de politici verzi, proiecte pentru trecerea la energie regenerabilă și de protecție a mediului. Vom cultiva și promova brandurile locale, vom susține și stimula orice proiect care aduce un avantaj competitiv comunității noastre. Ne propunem să facilităm crearea de locuri de muncă, să încurajăm afacerile în agricultură (de la creșterea animalelor și până la cele cu producția organică), dar și să dezvoltăm un brand turistic pentru Cluj. Iar în ceea ce privește viitorul administrației, dezideratul nostru prevede un parteneriat între funcționar și cetățean, eficiență crescută, reducerea birocrației prin digitalizare și mai multă transparență și comunicare onestă. 

Pentru ca toate aceste idei și multe altele să-și găsească locul potrivit în viitoarea strategie de dezvoltare a județului, am lansat în dezbatere publică programul nostru de guvernare pentru Cluj – îl puteți consulta pe site-ul www.procluj.ro. A fost dorința noastră de a deschide un canal de comunicare directă cu cetățenii și de a-i încuraja să-și dezvolte spiritul civic și abilitățile de participare cetățenească, pentru că viitorul Clujului ne privește pe toți. 

Mai vreau să amintesc aici, foarte pe scurt, trei dintre proiecte la care țin mult și pentru care voi lupta de pe orice poziție politică voi ocupa pe viitor: un proiect de sprijinire a educației digitale, care presupune dotarea copiilor care provin din familii cu dificultăți financiare cu laptop, calculator sau tabletă și asigurarea accesului la internet, un proiect de ocrotire a sănătății clujenilor, prin care să dezvoltăm centre de servicii medicale primare în toate comunele din județ, dar și încurajarea consumului de produse locale, prin dezvoltarea unui lanț de magazine alimentare care să asigure desfacerea pentru toți producătorii din județ, indiferent că vorbim de produse de origine animală sau vegetală.

3. Ce ne puteți spune despre echipa cu care PRO România își propune să cucerească județul Cluj?

Este o echipă de care sunt mândru și împreună vom produce multe schimbări benefice, atât la nivelul județului, cât și la nivelul fiecărei localități. Sper să aveți ocazia să-i cunoașteți pe fiecare, majoritatea sunt oameni tineri, bine pregătiți profesional și cu idei îndrăznețe, de care are mare nevoie politica și administrația locală. Printre ei, avem și oameni cu experiență de viață și politică, pentru că avem nevoie și de mentori, să ne impulsioneze sau tempereze, când e cazul. În orice caz, indiferent de vârstă, de gen sau de experiență profesională, ce face diferența dintre candidații noștri și oricare alții e viziunea comună pe care o împărtășim în acest partid, una care pune viitorul României pe primul plan: noi suntem PRO România, noi suntem PRO Cluj!  

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate