fbpx

BANNER vezeteu

3 Comentarii

edu elite 10iulie

Doru Anca foto

Președintele PRM Turda, consilierul local Doru Anca, spune că este alături de toți pensionarii care se consideră nedreptățiți dacă pensiile nu vor fi majorare cu 40%, așa cum prevede legea, mai ales că la începutul anului s-a prevăzut suma necesară în bugetul de stat.

”PARTIDUL ROMÂNIA MARE  este alături de toți pensionarii din țară care la această dată strâng semnături cu care se vor adresa INSTITUȚIEI AVOCATULUI POPORULUI care la această solicitare va sesiza CCR.

MOTIVAȚIA ACESTEI ACȚIUNI: În acest an 2020 Guvernul a prezentat PARLAMENTULUI un BUGET care a fost aprobat, iar președintele IOHANIS a promulgat această lege. În BUGET, la capitolul Protecție Socială era prevăzută suma necesară pentru majorarea pensiilor, deci este neapărat ca în acest context prevederile legale să fie respectate.

În timpul crizei economice din 2008-2009, CCR a anulat acțiunea GUVERNULUI de atunci de a diminua pensiile. Considerăm că și în această situație pensionarii trebuie respectați și dânșii și drepturile lor. În cadrul capitolelor din buget se pot face mai multe transferuri, mai ales că până la această dată s-au făcut împrumuturi de circa 75 miliarde lei. Obligatoriu pentru echilibrarea bugetului trebuie urmarită creșterea investițiilor, a infrastructurii și a producției agricole interne.”, a precizat președintele PRM Turda, Doru Anca, într-un comunicat de presă.

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.
  • Acest comentariu este nepublicat.
    altceva · 23:52 04.06.2020
    Da sunt de acord ca pensiile sa fie marite, dar când le vor plăti acești guristi de parlamentari din banii furați în ultimii 30 de ani. Când ai o tara plina de datorii cu o economie nefuncțional și o infrastructura de 2 lei, pensiile sunt ultima prioritate. Doru Anca se gândește doar la binele lui, nu și al copiilor noștri ce vor avea de plătit creditele luate de marii politicienii ai țării .
    • Acest comentariu este nepublicat.
      Carmen · 18:53 05.06.2020
      Sā māreascā mācar pensiile sub 1000 lei cāci cu ele se pot plāti doar consumurile si nu msi ajung de måncare si alte necesre pt viatā
      • Acest comentariu este nepublicat.
        Scula · 07:46 06.06.2020
        Deci o pensie 999 lei sa ajunga la 1400 si una de peste 1001 lei sa stagneze? Foarte inteligent stimata doamna!
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu Florea
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Eugen Pop
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate