fbpx

Icon 1 Comentariu

bani partide 1

CCR a declarat neconstituțională abrogarea pensiilor speciale și a admis sesizările Curții Supreme și Avocatului Poporului împotriva legii de abrogare a pensiilor speciale, au declarat pentru Europa liberă surse din cadrul Curții Constituționale.

Documentul a fost atacat la Curtea Constituțională de Avocatul Poporului și de Înalta Curte.

Cu alte cuvinte, pensiile speciale rămân valabile, iar din 1 ianuarie 2021, de aceste favoruri nemeritate se vor putea bucura și primarii cu cel puțin 2 mandate.

Sunt două motive mari pe care le-am invocat noi în această excepţie de neconstituţionalitate – o dată, e faptul că nu s-au respectat prevederile clare din Constituţie cu privire la componenţa parlamentului în momentul în care se modifică Statutul senatorilor şi deputaţilor. Constituţia e foarte clară. E nevoie de şedinţa camerelor reunite, or, aici a fost vorba doar de votul Camerei Deputaţilor, iar pe de altă parte celălalt motiv e nerespectarea deciziilor anterioare ale Curţii Constituţionale”, a declarat Avocatul Poporului, Renate Weber, la momentul sesizării Curții Constituționale.

Astfel, aceste pensii rămân în vigoare. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, pe motive de procedură, iar judecătorii nu au mai dezbătut fondul legii, spun surse judiciare.

Legea pentru abrogarea pensiilor speciale, inclusiv a magistraţilor, a fost votată de Camera Deputaţilor în sesiune extraordinară la începutul anului.

Legea a fost adoptată cu 247 de voturi „pentru” şi 21 de abţineri

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.
  • Acest comentariu este nepublicat.
    Cobaiul roman · 10:21 07.05.2020
    Stimata CCR cand vei declara saracia neconstitutionala voi fi de acord pensiile speciale dar pana atunci fi blestemat sa ajungi sa traiesti din ajutorul social si din salariul minim pe economie de care politicienii Romaniei sunt foarte mandrii. Atata timp cat cei care ne conduc traiesc in alta lume nu am nici o speranta ca restul romanilor vor conta.majoritatea suntem amagiti pentru voturi restu nu mai conteaza atata timp cat doar latram si nu muscam. Totul va fi bine va iubesc de nu mai pot
Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator