marian morar
m install
nello construct

Tinerii Partidului Social Democrat Turda vin în sprijinul comunității

zamblau eugen

Tinerii turdeni și-au rupt din timp și s-au întâlnit pe data de 08.03 la Pensiunea Edi unde au puratat ample discuții despre problemele pe care le identifică în comunitatea turdeană precum și soluții la aceste probleme. Vârsta acestora a variat între 17 si 26 de ani, majoritatea având vastă experiență în activități de voluntariat. întâlnirea a fost coordonată de Președintele Organizației de Tineret, Ciocan Patricia, alături de Președintele Partidului Social Democrat, filiala Turda, Ciortea Răzvan.

Discuțiile despre tipul de activități care lipsesc societății turdene au gravitat în jurul activităților educaționale informale precum ateliere de lucru prin care tinerii să afle mai multe despre politică. De asemenea, necesitatea organizării mai multor activități sportive, dar și de caritate, grupul țintă fiind copii, tineri și vârstnici cu situație materială precară sau din medii defavorizate. Un alt grup țintă este cel reprezentat de tineri cu adicția drogurilor. Se vor realiza activități care să îi descurajeze din a consuma substanțe stupefiante. Este îngrijorător numărul tinerilor, chiar în comunitatea noastră, care ajung captivi ai cercului vicios al drogurilor, de aceea ne propunem să organizăm activități care să sprijine tinerii aflați în această situație.

Întâlnirea aceasta a fost formată dintr-un număr restrâns de tineri și a avut ca și scop identificarea problemelor pe care tinerii le identifică în societate, urmând ca în viitorul apropiat să se realizeze un eveniment extins cu tinerii turdeni care vor sa facă o schimbare în comunitatea în care trăiesc. Astfel că încurajăm toți tinerii turdeni să ne sprijine în realizarea activităților viitoare și implicare pentru a crește comunitatea prin realizarea câtor mai multe evenimente. Toate schimbările mari au început cu un număr mic de oameni!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2