marian morar
m install
nello construct

Senatorul Mihai Goțiu recunoaște public dezastrul: USR a ajuns la 11-12%!

zamblau eugen

Că USR s-a prăbușit în sondaje, era un fapt constatat inclusiv la ultimele alegeri, când candidatul alianței USR-PLUS, Dan Barna, s-a poziționat în spatele celui mai prost candidat, cum era catalogată Viorica Dăncilă, candidatul PSD. Însă, este pentru prima dată când cineva din interior (și nu oricine!) recunoaște public că USR s-a prăbușit în intenția de vot a românilor.

Senatorul USR, clujeanul Mihai Goțiu, a prezentat cifrele dezastrului în contextul disputei sale cu președintele USR, Dan Barna, care a anunțat poziționarea partidului pe centru-dreapta, iar acest lucru l-a deranjat pe Goțiu.

„D-le preşedinte al USR, Dan Barna, dragă coleg Dan, ne bat alegerile locale şi anticipatele la uşă, cei care ne-au acordat încrederea aşteaptă de la noi să lansăm în dezbatere publică programul de guvernare, iar tu şi apropiaţii tăi din USR aveţi vreme de pierdut cu referate şi documente doctrinare, redactate (cel mult) la nivelul unui seminar din primul an de facultate? Ţara asta are nevoie de politici de guvernare, locale şi naţionale, nu de cartoane şi etichete. Se miră unii colegi că am ajuns pe la 11-12% în sondajele de opinie. Păi cum să nu ajungem la un asemenea scor când ne ocupăm de aşa ceva?”, a spus Mihai Goțiu, într-o postare pe Facebook, citat de Gazeta de Cluj.

Dezastrul USR s-a văzut și la Turda sau Câmpia Turzii

Dezastrul USR este vizibil și în zona Turzii. La Turda, partidul a pierdut 50% din voturi/procente, în câteva luni de zile, în cursul anului 2019, după ce organizația locală nu a fost în stare să prezinte o viziune strategică privind localitatea, limitându-se la critici sterile, multe dintre ele arătând slaba pregătire a celor de la USR.

În toamnă, USR Turda era pe la 13%, însă senatorul Goțiu dă de înțeles că de atunci USR a continuat să scadă în intenția de vot, așa că nu este exclus ca voturile USR Turda să fi ajuns deja în zona 9-10%.

La Câmpia Turzii, situația este aproape similară ca la Turda, în câteva luni ale anului 2019, partidul pierzând jumătate dintre procente, pe fondul unor scandaluri interne, dar și a lipsei de viziune a organizației locale sau a lansării unor subiecte care denotă o necunoaștere a legilor care guvernează administrația locală.

Marele câștigător al degringoladei USR a fost PNL, care și-a asumat guvernarea, iar apoi a câștigat în pas de defilare alegerile prezidențiale, la brațul lui Klaus Iohannis. Asta l-a poziționat în postura de învingător al PSD-ului, partid care se afla în dizgrația majorității electoratului.

În ultimele sondaje de opinie (decembrie 2019), PNL este cotat la 43-45%, un scor imens pentru partidul condus de Ludovic Orban. Probabil acesta este și motivul pentru care PNL pare atât de interesat de declanșarea alegerilor anticipate, încercând să profite de acest trend și să-și asigure o guvernare mult mai solidă.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2