CEx al PSD a stabilit ca Dana Gîrbovan să fie propusă la Ministerul Justiţiei, Mihai Fifor la conducerea MAI, iar senatorul Şerban Valeca la portofoliul Educaţie, Ana Birchall vicepremier pentru parteneriate, iar Iulian Iancu vicepremier pe probleme economice, au spus surse din PSD pentru MEDIAFAX.
Deciziile vin după o şedinţă a social-democraţilor care a durat aproape trei ore. Iniţial o variantă discutată la întrunirea CEx a fost ca Florian Lixandru, actual secretar de stat în Ministerul Educaţiei, să preia conducerea instituţiei, însă PSD a revenit asupra hotărârii.
,,Am fost contactată de doamna premier Viorica Dăncilă cu propunerea de a prelua Ministerul Justiţiei, mai ales pentru a acţiona, în limitele competenţei, în vederea combaterii criminalităţii organizate şi a traficului de persoane. Am acceptat de principiu propunerea, cu condiţia de a-mi fi asigurată independenţa deplină în exercitarea mandatului şi, de asemenea, ca preşedintele Klaus Iohannis să fie de acord de principiu”, scrie Gîrbovan, vineri, pe Facebook.
Ea precizează că nu doreşte ca MJ “să devină subiect de dispute politice şi electorale între palate, ci discuţiile publice să fie pe găsirea de soluţii pentru problemele din Justiţie”.