fbpx

Scrie un comentariu

avram gal

Numele lui Avram Gal este menționat în contextul unor informații care au fost publicate la noi în țară, după apariția unui documentar pe Netflix, care face referire la o organizație influentă („Familia” - „The Fellowship”), care ar conduce lumea, toți președinții SUA din ultimii 70 de ani fiind la degetul mic al acestei organizații cu tentă religioasă.

”Preț de cinci episoade, Familia prezintă trecutul și prezentul unei organizații religioase din Statele Unite ale Americii care și-ar fi extins tentaculele peste tot în lume. Filosofia care o ghidează e simplă: Iisus n-a fost un papă-lapte venit să predice iubirea și pacea, ci un veritabil mascul alfa, trimis printre noi să conducă și să fie un model de leadership pentru alții. 

Iar liderii sunt aleși pe sprânceană de însuși Dumnezeu, nu de popor. Nici nu contează ce păcate are un politician, poate să-și fi înșelat și nevasta, poate fi chiar un dictator cu sânge rece, important e să beneficieze în continuare de girul organizației și, implicit, de al divinității. 

Păcatele se iartă, până la urmă: situație ilustrată prin două foste speranțe ale conservatorismului american care au comis păcatul adulterului, au fost anchetate inclusiv pentru fapte de corupție, dar nu și-au pierdut niciodată susținerea organizației”, menționează HotNews.ro.

”Documentarul oferă spaţii ample României şi îl prezintă pe Ben-Oni Ardelean, pastor baptist la bază, ca pe un pion înaintat al acestei organizaţii care şi-a întins tentaculele şi influenţa asupra ţărilor din Europa de Est. Sunt prezentate întâlniri avute între Ardelean şi senatorul american Robert Adelhort – finanţator şi om de bază al presupusei „Familii”.”, menționează și Monitorul de Cluj.

În contextul difuzării acestor informații, numele lui Avram Gal apare și el menționat, inclusiv pe siteul Digi 24. Despre Avram Gal se spune că ar fi facilitat vizita lui Călin Popescu Tăriceanu în SUA, tot pe o filieră evanghelistă, în primăvara acestui an. Tăriceanu s-a pozat inclusiv cu vicepreședintele Mike Pence.

"Acum, pe drumul de întoarcere din SUA, pot afirma că întâlnirile avute aici au fost reușite și am primit doar feedback pozitiv. Menționez că în 2020 Summitul Valorilor Creștine va avea loc la București, în luna septembrie (25-27). Vreau să mulțumesc pe această cale tuturor partenerilor și colaboratorilor. God bless România!", a scris Gal pe Facebook, la vremea respectivă.

Avram Gal este și președinte al organizației New Life International Evangelical Association, care în acest an a organizat un summit creștin de anvergură la Cluj-Napoca, iar anul viitor îl va organiza chiar în capitală.

Contactat telefonic pentru a explica apariția numelui său în acest subiect, Avram Gal s-a limitat să spună că mai multe informații ar putea oferi Ben-Oni Ardelean, parlamentar liberal, pe seama căruia este pusă și recenta vizită în SUA a președintelui Klaus Iohannis.

Ideea centrală a documentarului Netflix este că respectiva Frăţie/Familie se bazează pe următoarea axiomă: „Cu cât reuşeşti să faci o organizaţie mai invizibilă, cu atât ea va fi mai influentă”

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator