fbpx

pmp 1300x300

1 Comentariu

PMP Turda

PMP Turda a fost singurul partid local care a solicitat părerea turdenilor în ceea ce privește oportunitatea organizării Zilelor Municipiului, dar și a locației de desfășurare a acestei manifestări. Din păcate, cei care decid nu au ținut cont de ceea ce turdenii au transmis, prin intermediul sondajului făcut de noi, în anul 2018.

 

În august 2018, atunci când am făcut sondajul, peste 73% dintre respondenți (3 din 4 turdeni!) nu își doreau organizarea Zilelor Municipiului, considerând că banii s-ar putea folosi pentru lucruri mai utile vieții turdenilor.

Din cei 27% care-și doreau continuarea acestei tradiții, doar 29% considerau că zona Materna este potrivită acestei organizări, adică mai puțin de 9% din totalul celor care au participat la sondaj!      Deși am atras atenția încă de anul trecut asupra acestui lucru, administrația locală nu a solicitat părerea turdenilor, nu a ținut cont de opinia transmisă prin intermediul sondajului realizat de PMP Turda și a organizat Zilele Municipiului în aceeași locație de la Materna, generând o mulțime de reacții adverse din partea turdenilor.

Considerăm că o administrare eficientă nu se poate realiza fără implicarea cetățeanului în decizii, motiv pentru care ne asumăm ca, după ce vom câștiga Primăria Turda, să ținem cont de ceea ce-și doresc majoritatea turdenilor în ceea ce privește Zilele Municipiului Turda! Este o promisiune pe care ne-o asumăm cu fermitate!

Dacă turdenii nu-și mai doresc organizarea Zilelor Municipiului și vor dori ca banii să fie direcționați spre investiții, vom aplica dorința lor! Dacă își doresc să se organizeze, dar să se schimbe locația, vom identifica o locație mai corespunzătoare, care să nu creeze atâta deranj!

Dacă doriți să vă alăturați acestui demers al nostru, ne puteți transmite un email la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.sau ne puteți da un Like (apreciere) paginii noastre de Facebook: https://www.facebook.com/pmp.turda/

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.
  • Acest comentariu este nepublicat.
    IONUT · 22:09 19.08.2019
    Sa ma frec in pardidu vostru de comunisti.De ce sa nu aiba turdenii o data pe an zilele orasului?Normal ca babacii besinosi ca voi nu vor,voua va place tot perioada comunista,o sa castigati voi primaria ''La anu si la multi ani''
Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator