fbpx

Scrie un comentariu

PMP Turda Comunicat Petitie

PMP Turda a fost singurul partid care în campania  electorală de la alegerile locale din anul 2016 a propus reducerea impozitelor pe proprietate la minimul prevăzut de legislație (administrația precedentă PNL a aplicat o cotă de impozitare pentru locuințe de 0,10% din valoarea impozabilă), respectiv o cotă de impozitare de 0,08%.

Asta ar fi însemnat reducerea impozitelor pe locuință cu 20%, raportat la anul 2016.

După alegerile locale din anul 2016, PMP Turda a câștigat 3 mandate de consilier local (circa 13% din opțiunile de vot ale turdenilor). Chiar dacă rezultatul a fost unul bun pentru noi, având în vedere că eram la prima participare pentru alegeri locale, cele 3 mandate erau insuficiente pentru a ne impune această prevedere din programul nostru de campanie electorală.

Însă, am reușit să convingem și alți colegi că măsura este una echitabilă pentru cetățeni, astfel încât în 3 ani de mandat am reușit să aducem o scădere de la o cotă de impozitare de 0,10% la una de 0,092% (care s-a aplicat în anul 2019). La ședința Consiliului Local Turda din data de 23 mai 2019 se va propune o cotă de impozitare de 0,090% pentru anul 2020.

Chiar dacă în cei 4 ani s-a consemnat o scădere a cotei de impozitare de la 0,10% la 0,09% (scădere de 10%), grupul consilierilor locali PMP Turda consideră că se poate aproba o reducere a cotei de impozitare la minimul prevăzut de lege (0,08%) începând cu anul 2020! 

Însă, cele 3 voturi pe care le avem nu sunt suficiente pentru votarea acestei propuneri, fiind nevoie de 11 voturi pentru ca un proiect să fie adoptat. În aceste condiții, trebuie să convingem și alți colegi, din alte partide. Iar pentru asta avem nevoie și de dvs!

Ne puteți ajuta completând și convingând și alte persoane din Turda să susțină această petiție online, astfel încât cu un număr mare de susținători (noi sperăm la minim 2000-3000 de persoane) să reușim să convingem și alți colegi că turdenii își doresc reducerea la minim a cotei de impozitare începând cu anul 2020!

IMPORTANT: Petiția se adresează doar persoanelor din Turda!

Semnează petiția! Distribuie petiția! Convinge și alți turdeni să o semneze! Împreună putem reuși!

Echipa de consilieri locali PMP Turda: Adrian Nap, Emil Moldovan, Radu Zoltan.

Notă: În cazul în care petiția va aduna un număr considerabil de semnatari, ne angajăm s-o prezentăm în Consiliul Local Turda, pentru a se lua decizia reducerii cotei de impozitare la minimul prevăzut de lege.

Adresă petiție online:

https://www.petitieonline.com/dorii_s_scad_impozitele_pe_locuine_la_minim_incepand_cu_anul_2020

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator