fbpx

Scrie un comentariu

pro romania turda

La sediul partidului Pro România Turda a avut loc o conferință de presă, prilejuită de vizita fostului ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, însoțit de liderul ALDE Cluj, Aurelia Cristea, dar și de alți oficiali. 

Daniel Constantin a declarat că alegerile din 26 mai au o miză foarte mare, în funcție de rezultatul acestora putându-se discuta și despre ”dărâmarea” Guvernului PSD-ALDE, acțiune necesară din cauza tensiunii care s-a adunat în societate. Oficialul Pro România a spus că România trebuie să pună un accent mai mare pe investiții, spunând că în ultimii ani doar Guvernul Ponta a făcut acest lucru, guvern pe care l-a apreciat drept ”cel mai bun Guvern de după Revoluție, conform datelor INS”. Constantin a apreciat că e bine că au crescut salariile și pensiile, însă a menționat că acestea nu se pot susține fără investiții, precizând că măririle au fost depășite de inflație, că Guvernul se împrumută de pe piețele externe cu dobânzi de aproape 5% (pe vremea lui Ponta era în jur de 1%), iar consumul a crescut în special pe zona de importuri, contribuind astfel la o balanță comercială cu deficit în creștere.

”Din punct de vedere social și economic, România nu merge bine”, a spus Daniel Constantin.

În ceea ce privește lista de candidați pentru alegerile europarlamentare, Constantin a spus că este o listă cu trei foști prim-miniștrii, fiind o șansă istorică pentru ca un cetățean moldovean, fostul prim-ministru Iurie Leancă, să ajungă în Parlamentul European.

Fostul deputat Aurelia Cristea a acuzat partidele de la guvernare că fac o campanie anti-UE, spunând că România trebuie să rămână în UE, iar românii trebuie să voteze în acest sens. Aurelia Cristea, fost ministru în Guvernul Ponta, a atras atenția că Guvernul nu a reușit să atragă decât sub 20% din cele 33 de miliarde de euro pe care România le are la dispoziție din partea Uniunii Europene, ceea ce este o situație catastrofală. ”Suntem în 2019 și mai avem 27 de miliarde de euro la dispoziție și nu facem nimic cu ei! Vor fi distribuiți spre alte state!”, a atras atenția Cristea.

Mircea Irimie, președintele organizației turdene a Pro România, a spus că exact acum 2 ani fostul premier Sorin Grindeanu a semnat demiterea sa din structurile guvernamentale, iar de atunci ”Dragnea și Tăriceanu s-au înconjurat de mediocrii”.

În ceea ce privește familia politică europeană din care va face parte, Pro România are două variante: fie se alătură socialiștilor europeni (cu condiția ca PSD să fie exclus), fie se va asocia noii formațiuni care se va înființa în jurul proiectului președintelui francez Macron, situație în care e posibil să fie ”colegi” tocmai cu cei din USR.

Referitor la ”căderea” Guvernului PSD, Daniel Constantin a menționat că acest lucru se va produce în cazul în care PSD va face un scor sub 30%, situație în care vor fi tensiuni în interiorul partidului. Totuși, Constantin a spus că Pro România nu va sprijini un Guvern condus de liberalul Ludovic Orban și că mai degrabă și-ar dori profesioniști pe portofoliile guvernamentale. Nici UDMR nu mai este dorit la guvernare de Pro România, Daniel Constantin menționând că ”UDMR trebuie să se odihnească puțin”.

Vezi mai jos înregistrarea integrală a conferinței de presă a partidului Pro România, de la Turda:

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator