fbpx

pmp 1300x300

PNL1300x300pxTrio

asacons montatorprefabricate

alde banner 728x90 06

diego banner mai2019

Scrie un comentariu

pmp cristian lungu

Senatorul PMP Vasile-Cristian Lungu, președinte al organizației județene a PMP Cluj, a declarat azi, la Turda, că a făcut un amendament la Legea Bugetului de Stat pe anul 2019, prin care a solicitat alocarea a 27 de milioane de lei pentru centura ocolitoare a municipiului Turda (n.r. legătura între Autostrada Transilvania și DN 1, în zona localității Tureni), însă amendamentul său nu a fost votat nici măcar de parlamentarii PSD și ALDE care erau din județul Cluj!

 

”Eu am să rămân diplomat și nu am să numesc persoanele respective, dar dacă doriți pot să vă pun la dispoziție și lista parlamentarilor PSD și ALDE care au votat împotriva unor asemenea propuneri care, acum 3 săptămâni, le-am solicitat. Acum 2 ore când am venit la dvs în municipiu, am făcut 30 de minute de la intrarea în municipiul Turda, până am ajuns în centru. Este un lucru inacceptabil, pentru că toate TIR-urile care tranzitează zona ajung în cea mai mare parte și pe la dvs.

O centură ocolitoare, în contextul în care la Dej s-a aprobat deja un asemenea proiect și la Gherla deja un asemenea proiect a fost realizat și pus în practică, este esențial pentru municipiul dvs. Eu am încercat din postura pe care o am eu, ca și parlamentar de opoziție, partid mic, să fac ce am putut...”, a răspuns senatorul Vasile-Cristian Lungu, la întrebarea care viza inițiative parlamentare care îi aparțin și care ar fi în benerficiul turdenilor.

Senatorul PMP a spus că a mai solicitat fonduri pentru o ambulanță de tip C pentru fiecare localitate din județ, așa cum PSD a promis în campania electorală, iar acum nu s-au mai ținut de cuvânt. De asemenea, a solicitat alocarea de fonduri pentru construirea câte unei creșe în fiecare localitate. ”Nici măcar un singur vor din partea parlamentarilor PSD-ALDE din județ nu am obținut! Și să nu-i uităm nici pe parlamentarii UDMR, care sunt și ei în aceeași oală”, a spus Lungu.

Problema unei ”centuri ocolitoare” s-a discutat de ani buni la Turda. Construirea porțiunii de autostradă Câmpia Turzii-Gilău a rezolvat doar pe jumătate problema devierii traficului de tranzit. Soluția completă are legătură tot cu Autostrada Transilvania.

 

Istoric al ”ocolitoarei” Turzii

Despre necesitatea realizării unei centuri ocolitoare pentru municipiul Turda s-a discutat înainte de anul 2008. În 2008, organizația locală a PDL, condusă de fostul primar Tudor Ștefănie, chiar a inițiat o campanie de strângere de semnături, în preajma campaniei electorale, pentru a susține acest proiect (care lua în discuție inclusiv un proiect comun, cu Câmpia Turzii, condusă la acea vreme tot de un primar PDL, respectiv Ioan Vasinca).

Ulterior, chiar dacă PDL a câștigat și a intrat la guvernare, criza economică sau posibil și alți factori au determinat abandonarea acestei idei. Între timp, s-a realizat porțiunea de autostradă Turda-Gilău și Turda-Câmpia Turzii, care a rezolvat problema Câmpiei Turzii, în ceea ce privește ”traficul de ocolire”, însă problema municipiului Turda s-a rezolvat doar pe jumătate.

Au trecut anii și între timp specialiștii au identificat o oportunitate mult mai ieftină și mai utilă, respectiv construirea unei bretele de legătură între DN 1 Turda - Cluj și Autostrada A3 Transilvania, ținând cont și de faptul că în guvernarea Boc s-a realizat centura Vâlcele-Apahida, care asigura traficului greu (și nu numai) o legătură spre Dej-Bistrița-Baia Mare-Moldova ”ocolind” municipiul Cluj. Astfel, pe vremea când ministru al Transporturilor era clujeanul Ioan Rus (2015), s-a început realizarea Studiului de Fezabilitate (ceea ce se vrea acum, cu precizarea că este unul reactualizat). Ulterior, trebuiau asigurați banii necesari pentru realizarea investiției, lucru care nu s-a mai întâmplat, așa că proiectul a rămas ”blocat”.

”Centura orașului Turda va avea o lungime de circa 6 kilometri și va fi construită de la Mărtinești spre Autostrada Transilvania. 

Surse din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) au precizat pentru Știri de Cluj că drumul va avea 5,8 kilometri și va costa 5 milioane de euro”, spunea Știri de Cluj în anul 2014.

Realizarea acestei investiții ar putea rezolva, într-adevăr, problema tranzitului efectuat prin municipiul Turda, mai ales de către traficul greu.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator