m install
petlinii
nello construct

PNL Câmpia Turzii: ”Mulțumim parlamentarilor PSD-ALDE pentru că lovesc încă o dată în viitorul copiilor nostri!”

floris

Urmare a materialelor apărute în presa locală (și nu numai) referitoare la respingerea amendamentului susținut de domnul deputat PNL, Sorin Moldovan, azi, în cadrul comisiei reunite pentru buget a Camerei Deputaților și Senatului, având ca subiect specific alocarea sumei de 760 de mii de lei pentru dezvoltarea comunității din Câmpia Turzii, Biroul Politic Local al organizației PNL Câmpia Turzii adoptă următorul COMUNICAT DE PRESĂ

 

”Mulțumim parlamentarilor PSD-ALDE pentru că lovesc încă o dată în viitorul copiilor nostri!”

Înțelegem dificultățile construirii unui buget, mai ales la nivel național, dar acest lucru nu înseamnă că putem fi de acord cu reaua-credință, lipsa de interes sau incompetența unor guvernanți care nu reușesc să vadă dincolo de interesele personale sau de grup politic, mai ales când în joc sunt proiectele de dezvoltare ale comunității noastre, investiția în educație și condițiile de optimizare ale activităților copiilor nostri.

Alocarea sumelor pentru proiectul obiectivului de investiții „Reabilitarea imobilului C.T. din strada Nouă nr.8, în spații școlare Școala Gimnazială Avram Iancu din Câmpia Turzii” a fost respinsă cu 16 voturi de către reprezentanții PSD-ALDE, la sugestia Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

 În legătura cu acest minister ne întrebăm retoric de ce se mai numește Minister al Dezvoltării?

Un text de pe site-ul ministerului afirmă: Programul Naţional de Dezvoltare Locală, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, stabileşte cadrul legal pentru implementarea unor proiecte … care susţin dezvoltarea regională prin realizarea … unor Obiective de investiţii care … trebuie să vizeze lucrări de realizare / extindere / reabilitare / modernizare”, cum ar fi ”unităţi de învăţământ preuniversitar, respectiv: grădiniţe, şcoli generale primare şi gimnaziale, licee, grupuri şcolare, colegii naţionale, şcoli profesionale, şcoli postliceale, unităţi de învăţământ special de stat.”

În aceste condiții putem constata că binomul pestilențial PSD-ALDE nu cunoaște rolul și funcțiunea ministerului pe care cu (dez)onoare îl păstorește sau pur și simplu nu vrea?

Oare deputații și senatorii clujeni ai maleficului binom au ajuns să acționeze în mod voit împotriva celor care i-au ales, fără să le pese de consecințe pe motivul că electoratul află cu întârziere de ”sclipirile lor de geniu”?

 Ne întrebăm, de asemenea, care este măsura după care sunt evaluate proiectele de investiții din moment ce în ultimele două ședințe ale comisiei mai sus menționate au fost respinse amendamentele aduse de alți reprezentanți decât ale partidelor de tristă pomenire PSD, ALDE?

Mulțumim reprezentantului PNL din Camera Deputaților, domnului deputat de Cluj, Sorin Moldovan, pentru că a introdus amendamentul care ar fi permis comunității și administrației locale din Câmpia Turzii să implementeze un proiect destinat copiiilor nostri.

Vom știi să ”mulțumim” și altora … în cabina de vot!

Biroul Politic Local al PNL Câmpia Turzii

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: