fbpx

Scrie un comentariu

pmp cluj

Senatorul PMP Cluj, Cristian Lungu, a negat informația potrivit căreia PMP și PNL ar fuziona după alegerile europarlamentare, așa cum s-a vehiculat în presa centrală. Cristian Lungu spune că au existat discuții privind o eventuală alianță a dreptei, împotriva PSD.

 

„Ne doream o alianță împotriva PSD, însă atât reprezentanții PNL cât și cei ai USR au optat să discutăm mai aprofundat despre o astfel de variantă după alegerile eurparlamentare”, spune Cristian Lungu, citat de Actual de Cluj.

Senatorul PMP spune că partidul său nu are emoții în privința pragului electoral de 5%, dând ca argument faptul că PMP s-a ”validat” electoral în toate alegerile.

”Unii țin foarte mult să discrediteze PMP, speculând că ne-am teme de pragul electoral. Dar aceste informații sunt nefondate. De ce? Pentru că PMP s-a validat în toate cele patru rânduri de alegeri electorale care au avut loc până acum: europarlamentare, prezidențiale, locale și parlamentare. Ne-am validat chiar în lipsa unor structuri teritoriale. Acum dispunem de aceste structuri, deci ar trebui să ne fie și mai simplu. Noi avem proiectul nostru politic, suntem pregătiț să intrăm în alegeri pe cont propriu. Intenția privind o alianță cu PNL și cu USR era strict pentru a anula această divizare a opoziției, pentru a învinge mai ușor guvernarea Dragnea-Dăncilă”, a mai spus parlamentarul clujean, citat de sursa menționată.

De partea cealaltă, și liberalii au negat posibilitatea unei fuziuni. Însă, unele voci din PNL nu exclud varianta unei alianțe.

Însă, liderul PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, a declarat aceleiași publicații că habar nu are de vreo posibilă alianță cu PMP, pentru că nu au existat discuții în acest sens.

”Dacă eu nu știu să existe în discuție vreo alianță cu PMP însemană că ea nu există”, a spus Daniel Buda.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator