fbpx

Scrie un comentariu

prm pru

Naționaliștii din România au pus bazele unei noi alianțe electorale! Partidul România Mare, cel fondat de Corneliu Vadim Tudor (în prezent condus de Victor Iovici), a bătut palma cu formațiunea lui Bogdan Diaconu, Partidul România Unită, pentru o alianță care va participa la alegerile din 2019 și 2020, anunță siteul stiripesurse.ro.

 

Pe plan local, informații despre această alianță au apărut încă din anul 2017. La vremea respectivă, președintele PRM Turda, Doru Anca, a dat de înțeles că se opune unei astfel de alianțe, în condițiile în care erau vizate și locurile pentru lista de consilieri locali, iar PRM nu ar avea asigurat locul 1. În acest moment, PRM are un mandat de consilier local (Doru Anca), în timp ce PRU nu are.

Totuși, la nivel central alianța este văzută cu ochi buni de liderii celor două partide.

”Cel mai important este că singurele partide nationaliste de pe scena politica romanesca, Partidul Romania Mare, care a tinut steagul nationalismul aprins aproape 30 de ani, și Partidul Romania Unita, partidul care a avut cea mai mare performanta la ultimele alegeri, deci cele mai reprezentative partide care reprezinta nationalismul romanesc, au inteles ca trebuie sa lasam orgoliile deoparte si au inteles ca trebuie sa oferim Romaniei sansa de a avea o voce care sa apere interesele poporului roman și ale natiunii romane în Parlamentul European. Eu ma bucur foarte tare ca astazi am hotarat ca PRM și PRU sa formeze o alinata electorala și sa ne prezentam in alegeri impreuna, atat pentru europarlamentare, cat si pentru celelalte trei. Cat ne vor da romanii. Tinta e sa ducem nationalismul romanesc in Parlamentul European și sa formam o familie politica in Parlamentul European, alaturi de curentul nationalist european pentru a garanta ca Europa nu-si va schimba planul initial, acela de a fi o Europa unita, a natiunilor si a tarilor suverane.

Este foarte important ca astazi am decis sa mergem impreuna, sa pasim impreuna pe un drum, care sunt convins ca dupa doi ani, cand incheie cele patru tururi electorale la care ne-am angajat sa luptam pentru natiunea romana vom apropia obiectivul de a avea o Romanie mare si unita. Sunt cativa pasi tehnici de facut: trebuie sa aducem organizatiile impreuna, sa creăm o coeziune in acesta alianta și sigur, consultandu-ne cu organizatiile de partid si membrii de partid și la momentul in care se depune lista, vom avea o lista cu cei mai buni candidati pe care alianta PRM-PRU poate sa ii ofere.”, a spus Bogdan Diaconu, președintele PRU, citat de sursa menționată.

Liderul PRM, Victor Iovici, crede și el că această alianță ar avea un cuvânt de spus în politica românească.

”Noi ne bucuram ca la apelul Partidului Romania Mare, Partidul Romania Unita a raspuns pozitiv si suntem hotarati ca sa redam demnitatea romanilor și a Romaniei intr-o Europa a natiunilor, nu asa cum a fost pana acum. Sunt convins ca romanii trebuie sa-si capete identitatea pe care au avut-o inainte și Romania trebuie sa fie Romania tuturor romanilor indiferent unde sunt ei. Noi suntem convinsi ca la alegerile care urmeaza, vom fi o forta si noi vom desemna viitorul Romaniei.”, a spus liderul PRM.

 

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator