Scrie un comentariu

horia nasra dj

Domnului Alin Păunel Tişe, Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Stimate domnule Preşedinte

 

Obiectivul privind modernizarea/reabilitarea drumurilor judeţene a fost o promisiune electorală constantă a domniei voastre, atât în primul mandat 2008-2012, cât şi în cel de-al doilea mandat, 2016-2020.

În ultimele săptămâni, sute de clujeni mi-au semnalat supăraţi şi disperaţi starea dezastruoasă în care se află drumurile judeţene pe care circulă, situaţia fiind cu atât mai gravă, pentru că după cum ştiţi, vine iarna!

Locuitorii din zona Iara-Băişoara-Săvădisla-Luna, cei din Viişoara-Ceanu Mare, situaţia alarmantă în care se află drumul care urcă muntele spre Mărişel, drumul execrabil care face legătura între Corneşti şi Bobâlna, apoi drumurile interbelice din zona Cătinei şi exemplele pot continua, arată dezinteresul cras al domniei voastre, anunţurile pompoase de presă nefiind acoperite de realitate.

În altă ordine de idei, mă întreb domnule preşedinte, cum mai aveţi curajul să comunicaţi sute de kilometri neasfaltaţi când în teren lucrurile stau altfel, la fel probabil, cum în noiembrie 2010 aţi anunţat că în doi ani veţi moderniza şi reabilita 720 de kilometri de drumuri judeţene… Probabil şi pentru acea promisiune nerealizată, faptic o minciună, aţi fost învins de Horea Uioreanu în campania electorală.

Domnule Alin Tişe,

În acest mandat nu mi-am propus să-mi deveniţi studiu de caz despre cum să nu faci administraţie, însă dezinteresul evident pe care-l afişaţi mă determină să caut soluţii pentru rezolvarea acestei probleme.

Vă invit să abandonaţi orice origoliu şi să cereţi ajutorul atât subsemnatului cât şi colegilor parlamentarii social-democraţi de Cluj: Poate este necesară o lege specială pentru drumurile judeţene în mandatul domniei voastre :)

Că doriţi sau nu doriţi să dialogaţi cu noi, că aveţi sau nu capacitatea să vă depăşiţi orgoliul, să recunoaşteţi unde aţi greşit şi să ne cereţi ajutorul, noi în continuare vom sprijini modernizarea/reabilitarea drumurilor judeţene şi vom solicita fonduri guvernamentale pentru judeţul Cluj aşa cum am făcut-o şi în 2017, când pentru drumurile judeţene, prin PNDL, Guvernul României a alocat peste 75 milioane de lei.

Domnule Preşedinte Alin Păunel Tişe,

Se împlinesc opt ani (2010) de când aţi promis că în doi ani (2012) veţi finaliza modernizarea/reabilitarea a 720 de km de drumuri judeţene. Nu vă este oare ruşine că în două mandate nu aţi fost capabil să rezolvaţi această problemă? Ne puteţi spune de ce nu s-a finalizat asfaltarea din 2010 până astăzi a celor 7 loturi de drumuri judeţene anunţate în 2010-2011?

Horia Nasra - deputat PSD Cluj

output EzU5Sm

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator