Scrie un comentariu

pmp comunicat

În urma sondajului online efectuat de PMP Turda, lansat săptămâna trecută cu ocazia unui comunicat care a atras mii de vizualizări în mass media locală, dovedindu-se un subiect de interes, rezultatele sunt cât se poate de clare: 73,6% dintre respondenți nu își mai doresc organizarea Zilelor Municipiului Turda (ZMT)!

 

Procentul este mai mult decât semnificativ și ar trebui să dea de gândit serios administrației locale.

În acest sens, consilierii PMP Turda solicită administrației locale să renunțe la acest eveniment, care s-a transformat într-o acțiune neagreată de turdeni, în special datorită costurilor și a sumelor de bani care ar putea avea o altă destinație, fie că este vorba despre bani de la bugetul local sau sume obținute din sponsorizări. Cu acei bani s-ar putea face o campanie de achiziționare a unei aparaturi medicale performante, necesară la Spitalul Municipal Turda!

Din procentul celor care-și doresc organizarea în continuare a ZMT, părerile sunt împărțite în privința locației: 29,2% consideră că zona Materna este oportună, 25% menționează zona Centru, 24,5% preferă zona Stadionului, în timp ce 21,1% ar prefera o altă locație (se menționează zona Băi, peste Arieș, Parcul Central).

Precizăm că am primit și foarte multe e-mailuri de la turdeni, în care ne-au lăudat pentru că suntem un partid care le solicită părerea și ne-au motivat de ce nu-și mai doresc, oferind chiar soluții alternative de evenimente, care să se ridice la un nivel superior ”bâlciului” care caracterizează Zilele Municipiului.

Le mulțumim tuturor celor care ne-au transmis părerile și precizăm că așteptăm în continuare orice sesizare din partea turdenilor la adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator