Live Video
 

maxiprest mai2018

banner newdesign 28.04

Fostul președinte al CJ Cluj, liberalul Horea Uioreanu, condamnat la peste 6 ani de închisoare!

kaufland 650x100 22.12

Fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, liberalul Horea Uioreanu, a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la 6 ani și 4 luni de închisoare cu executare, sentința fiind definitivă. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi luat mită 15% din valoarea contractelor derulate pe bani publici.

 

”Curtea de Apel Cluj a pronunţat sentinţa în cazul recursului formulat de Horea Uioreanu la sentinţa dată în mai 2016 de Tribunalul Cluj prin care acesta a fost condamnat la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani. Instanţa l-a condamnat la 6 ani şi 4 luni de închisoare şi interzicerea unor drepturi şi a schimbat încadrarea faptei de complicitate la spălare de bani cu tentativă la spălare de bani. Sentinţa este definitivă”, au declarat reprezentanții Curții de Apel Cluj pentru Mediafax.

În același dosar, a mai fost condamnați și oamenii de afaceri Ioan Bene, care a primit 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare și Vasile Pogăcean, care a primit 3 ani de închisoare cu executare. Fostul cobsilier județean PNL, Ioan Petran, a fost condamnat și el la 3 ani de închisoare, însă cu suspendare.


 

LIVE VIDEO pe TurdaNews:

Sâmbătă, 26 mai, ora 18.00:

Fotbal. Olimpia Gherla - Sticla Arieșul Turda.

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

loading...