m install
petlinii
nello construct

Miting de amploare marca PSD la Cluj! UPDATE: PSD a anulat mitingul!

floris

Mitingul va avea loc sâmbătă, 9 decembrie, în Piața Avram Iancu, între orele 14.00 – 16.00, conform cererii de autorizare depusă la Primăria Cluj-Napoca.

 

Surse din PSD susţin că se estimează prezenţa a aproximativ 3000 de persoane la mitingul de sâmbătă.

Liderul PSD Cluj, Horia Nasra nu a dorit să dea mai multe detalii despre aceatsă acţiune, însă a precizat că evenimentul va sta sub semnul apărării democraţiei, a valorilor naţionale şi identităţii româneşti, conform ziarului Făclia.

„Mesajul nostru va fi foarte clar şi în interiorul şi în exteriorul ţării: aceasta este majoritatea, aceştia sunt românii care vor cu totul altceva, români care ne-au împuternicit prin vot să ducem lucrurile până la capăt. Mesajul poate o să fie receptat şi la Bruxelles şi peste tot, inclusiv de criticii noştri din interior”, a precizat la rândul său, Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunt al PSD.

UPDATE:

PSD Cluj a anunțat că a renunțat la mitingul programat sâmbătă, la Cluj. Decizia vine din respect față de personalitatea Regelui Mihai I, care s-a stins din viață în cursul zilei de marți

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: