fbpx

ezgif.com optimize 3

2 Comentarii

fotografie TurdaNews

Trăim vremuri extrem de tulburi. Societatea românească este într-un haos total. Iar perioada asta pandemică a venit ca o mănușă grupurilor de interese care vizează destabilizarea societății românești. Miza ar putea fi una extrem de mare și poate nici nu ne-o imaginăm la acest moment!

De ce spun că suntem într-un război?! Simplu: pentru că se folosesc ”arme” de propagandă specifice. Și când spun asta, mă refer la rețelele extrem de bine organizate de manipulare a opiniei publice.

Că în politică exista așa ceva, poate nu e chiar atât de deranjant. Că ăia din opoziție întotdeauna erau contra celor de la putere și scopul lor politic era să-i destabilizeze, să-i scadă în sondaje și în cele din urmă să preia puterea.

Problema vine din altă parte! Destabilizarea manipulatorie a atins sfere greu de imaginat acum 2-3 ani. Instituțiile statului sunt puse la zid, medicii sunt acuzați că ”omoară”, iar liderii informali ai pandemiei sunt și ei puși la zid!

Nu mă deranjează opiniile diferite. Este firesc să le avem. Însă, ele trebuie analizate cu luciditate și... cu argumente. Că nu e suficient să ai o opinie, iar apoi să vrei s-o impui cu orice preț!

Și nu susțin că Guvernul sau alte instituții au luat cele mai bune decizii în această perioadă de pandemie! Cred că puteau fi mai coerente, mai bine explicate.

Dar dincolo de toate acestea, mă cutremură campania de manipulare a celor slabi intelectual. care nu știu cum și unde să verifice anumite informații. Și atunci, le iau de bune! Astfel, medicii ucid, COVID nu există, sunt alte ”interese” la mijloc, jandarmii omoară oameni în bătaie fără niciun motiv, Raed Arafat transmite ”reguli” pe care nici el nu le respectă etc.

Am pus intenționat, la urmă, cazul Raed Arafat. Nu-l cunosc personal, nu mă pot pronunța în privința lui și chiar nu mă interesează așa tare acest aspect. Știu doar cu ce a început, atunci când a ”pus pe roate” SMURD-ul în România, pornid de la o fundație... Probabil, unii au uitat sau habar n-aveau. Nu contează...

Relevantă, din punctul meu de vedere, este demonstrația clară că se dorește manipularea voluntară a opiniei publice, folosindu-se tehnici destul de sofisticate. Și trebuie s-o spun, într-o oarecare măsură aceste metode au prins nesperat de bine în societatea românească, care se dovedește astfel una ușor de manipulat. Nu că nu am fi știut acest lucru încă din decembrie 1989...

Vă dau caz concret, cum funcționează manipularea pe rețelele de socializare:

Un tip, pune niște poze cu Raed Arafat, care nu ar respecta regulile impuse în pandemie. Evident, trebuia adăugat și un mesaj clar:

”Uite asa, ca mi-ati sters postarea, si o pun de 1000 de ori daca e nevoie!

Muie Raed Arafat”.

Linkul original este aici:

https://www.facebook.com/costin.stefan.10/posts/2865538943660610

Screenshot 2021 04 05 at 16.37.59

În percepția unora care interacționează cu rețelele sociale și nu au capacitatea intelectuală, discernământul sau cunoștințele necesare pentru averifica unele lucruri, el este un ”erou”, un ”român adevărat” care ”a demonstrat” că totul este o ”făcătură” etc etc. Știți argumentele, nu mai are rost să le repet.

Evident, naivii care sunt vizați direct prin aceste tehnici de manipulare, distribuie masiv, fiind și ei niște ”eroi în devenire” care ”deschid ochii românilor”, ca să ”vadă adevărul”.

Și așa se crează un val manipulatoriu, care invadează societatea și generează discuții aprinse, pro și contra, care adeseori ajung (sau chiar sunt ”dirijate” subtil) la manifestări mai violente.

Iar naivii se încing, distribuie, intră în ”jocul” celor care dirijează din urmbră manipularile, fără măcar să-și închipuie că aceste poze sunt din... decembrie 2019, atunci când nu se vorbea de COVID!

Dovada e cât se poate de clară. Aveți aici printscreenul de pe siteul cancan.ro:

Screenshot 2021 04 05 at 16.36.58

Dar și linkul, pentru a putea vedea live: 

https://www.cancan.ro/mos-craciun-n-a-venit-pentru-raed-arafat-taticul-smurd-si-a-cumparat-singur-cadourile-20115367

Repet: discuția nu este despre frustrările pe care evident că le avem într-o perioadă ca asta, nu e nici măcar despre existența sau non-existența COVID, ori despre măsurile mai mult sau mai puțin oportune ale guvernanților sau ale autorităților statului care se confruntă cu această pandemie... Este doar despre modul în care unii sunt manipulați extrem de simplu. Iar faptul că cineva încearcă să manipuleze, trebuie să te facă să-ți pui o singură întrebare, măcar: Care este scopul?!

Întâmplător sau nu, sursele de informare rusești, cu adresabilitate spre România, sunt mai active ca niciodată... Au prins o breșă...

Mai gândiți, nu fiți marionete involuntare!

Gelu FLOREA - jurnalist TurdaNews

TurdaNews este un portal informativ deschis oricărei persoane care vrea să-şi exprime opinia, în mod public, indiferent că e vorba de oameni politici, sportivi, oameni de afaceri, profesori, jurnalişti, reprezentanţi ai societăţii civile, cadre didactice etc. Ne puteţi transmite opinia dvs, pe diverse teme de interes, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Persoane în conversație:
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.
  • Acest comentariu este nepublicat.
    Sorin B. · 06:07 06.04.2021
    Domle jurnalist inteleg ca esti pro covid....Hai sa te intreb ceva , te-ai vaccinat impotriva covid? Daca da dovedeste cu hartii. Pe cand un articol cu numarul de doctori din Turda care s-au vaccinat impotriva covid? Este un zvon in Turda ca doar prostimea se vaccineaza iar doctorii stau deoparte. E adevarat domle jurnalist procovid?
    • Acest comentariu este nepublicat.
      Gelu FLOREA · 10:22 06.04.2021
      @Sorin B. Te întreb sincer: ce șanse crezi că ai să înțelegi problema COVID, dacă tu nu înțelegi un text în care am menționat, explicit, că discuția nu este pro sau contra COVID?!
      Nu mă interesează dacă te vaccinezi sau nu... Nu mă interesează ce faci tu. Acest articol de opinie prezenta doar o situație concretă de manipulare. Atât! Despre ce vei face tu sau altul, chiar nu mă interesează! Faci ce vrei!
      Pot înțelege că psihoza COVID poate lăsa urme unora ca tine... Dar asta nu înseamnă că trebuie să intru și eu în ”hora” ta!
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate