După ce elevii și-au exprimat supărările cu privire la transportul public „gratuit”, Compania de transport Alis, care activează pe ruta Câmpia Turzii-Turda a pasat vina pe Stat. Aceștia susțin că nu au primit un document oficial cu privire la decontarea abonamentelor de transport ale elevilor, ba mai mult, ruta respectivă nu este deloc profitabilă pentru firmă și își continuă activitatea doar din respect pentru călători.
(Citește răspunsul complet aici. )
De ce nu este suficient acest răspuns?
Această replică nu răspunde la toate punctele aduse de către elevi. Am înțeles că decontarea depinde de Guvern, dar cu celelalte aspecte ce facem?
Oamenii se îngrămădesc în autobuze pentru că nu știu programul de funcționare, de aici rezultă și cursele goale care aduc pierderi companiei. Alis a ales cea mai ușoară soluție STRICT PENTRU EI, adică să scumpească prețul biletelor, când o soluție mai bună pentru toate părțile implicate era stabilirea unui program eficient. Circulație intensă la orele de vârf și în restul zilei curse mai rari, dar punctuale astfel încât călătorii să se poată orienta ușor.
Purtătorul de cuvânt at companiei Alis menționează că nu au oprit cursele pe această rută, deși este o pierdere de bani, din respect pentru călătorii care le-au folosit serviciile atâția ani. Dacă într-adevăr există respect, atunci vom observa o schimbare în activitatea companiei și felul în care comunică cu călătorii.
Citește și:
Guvernul și companiile de transport își bat joc de elevii care fac naveta
Alexandra MOCEAN – jurnalist TurdaNews
TurdaNews este un portal informativ deschis oricărei persoane care vrea să-şi exprime opinia, în mod public, indiferent că e vorba de oameni politici, sportivi, oameni de afaceri, profesori, jurnalişti, reprezentanţi ai societăţii civile, cadre didactice etc. Ne puteţi transmite opinia dvs, pe diverse teme de interes, la adresa redactia@turdanews.net.